Procurorii și polițiștii au descins vineri dimineață la câteva balastiere din Timiș. Acțiunea, coordonată de procurorii de la Tribunalul Timiș, vizează infracțiuni de evaziune fiscală și încălcări ale legislației de mediu, au precizat surse judiciare pentru Lugoj Info.ro. Mai multe persoane vor fi ridicate și duse la audieri.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Timiș pun în executare 9 mandate de percheziție (în jud. Timiș) într-un dosar privind infracțiuni de evaziune fiscală și de mediu. Se reține că două societăți comerciale implicate în fabricarea betonului și colectarea deșeurilor nepericuloase nu evidențiază în documente legale operațiunile comerciale și veniturile realizate, diminuând astfel taxele datorate statului. De asemenea, una dintre societăți desfășoară activități miniere fără permis, excavând agregate minerale pe care le comercializează sau le folosește ilegal, fără a plăti redevența la bugetul de stat”, au precizat sursele citate.
Perchezițiile au avut loc în localitățile Remetea-Mare (5), Bucovăț (1), Lugoj (2), Timișoara (1).
Din cercetări a reieșit faptul că, de la începutul anului 2024 și până în prezent, două persoane ar fi exploatat diferite situri pentru extragerea de agregate minerale fără a deține licență sau prin depășirea perimetrelor alocate, fără a evidenția în documentele contabile produsele astfel obținute. Acestea ar fi fost comercializate către diferite societăți de pe raza județului Timiș, dar și din județele învecinate, au precizat autoritățile.
De asemenea, în urma verificărilor a rezultat faptul că, prin activitățile ilicite, s-a produs un prejudiciu însemnat bugetului consolidat al statului. Astfel, a fost instituită măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 200.000 de lei.
Cercetările sunt continuate, organele de cercetare penală beneficiind de sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva, Gărzii Naționale de Mediu, Administrația Națională Apele Române și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier.