Acasă Cultura „Perdeaua de cocori” la Noaptea Muzeelor

„Perdeaua de cocori” la Noaptea Muzeelor

DISTRIBUIȚI

În acest an, Complexul Muzeal Arad sărbătoreşte Noaptea Muzeelor, ediţia a VII-a, sâmbătă, 14 mai 2011, când porţile muzeului vor fi deschise publicului până după miezul nopţii. La eveniment sunt invitaţi să participe copiii de la Centrul Şcolar Arad, care, în cadrul unui atelier de origami, vor iniţia arădenii în tainele acestei arte străvechi orientale. În expoziţie va fi expusă şi o impresionantă lucrare de origami, realizată de copiii, „Perdeaua de cocori”. Proiectul este coordonat de profesoara Luminiţa Olar, de la Centrul Şcolar Arad. „Impresionaţi, cunoscând tehnica origami de pliere a hârtiei, copiii de la Centrul Şcolar s-au gândit să-şi pună şi ei 1000 de dorinţe. Astfel, s-a născut „Perdeaua de cocori”, fiecare pasăre duce cu ea în zbor dorinţa unui copil. Cocorii au fost realizaţi la orele de terapie ocupaţională, la internat şi acasă. S-a creat o adevărată competiţie între unii copii, dornici de a face cât mai mulţi cocori şi cât mai repede. Activitatea s-a derulat în perioada semestrului întâi, iar rezultatul a fost unirea cocorilor într-o frumoasă perdea multicoloră de cocori”  a declarat prof. Luminiţa Olar. Una dintre cele mai faimoase figuri din origami este cocorul, care a devenit un simbol al păcii. Legenda spune că aceluia, care împatureşte o mie de cocori (tsuru în japoneză), i se va implini dorinţa din inima sa. O fetiţă pe nume Sadako Sasaki, care a fost expusă radiaţiilor în urma bombardarii Hiroshimei a crezut cu tărie că, dacă va face cei 1000 de cocori, se va vindeca. A reuşit însă să facă doar 664. A murit la 12 ani, bolnavă de leucemie. Prietenii săi, impresionati, au continuat munca pe care ea o începuse şi a fost înmormânntată împreună cu 1000 de cocori. În amintirea ei, a fost ridicată o statuie de granit, în Parcul Păcii din Hiroshima, o fetiţa care ţine în mâni un cocor cu aripile intinse. În fiecare an, statuia este inconjurată de mii de cocori de origami.
 

Comentarii

comentarii