Proiectul s-a bucurat de finanțări nerambursabile oferite de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte, precum și de Consiliul Județean Timiș.
“În urma derulării acestui proiect, tot mai mulți sportivi și-au manifestat interesul față de clubul nostru și de această inițiativă, ceea ce a condus la legitimarea lui Alexandru Zaharia în cadrul Clubului Sportiv Alternative la începutul anului 2025. Primul său test competițional ca sportiv al clubului nostru a avut loc odată cu participarea la Campionatul Național de Escaladă Bloc – Seniori. Alexandru a avut un parcurs impresionant, începând competiția cu un loc 4 în calificări, continuând cu un loc secund în semifinale și reușind o finală excepțională, care i-a adus titlul de campion național”, a declarat Andrei Simu, președintele clubului CS Alternative Timișoara.
În runda finală, Alexandru Zaharia, pregătit de Andrei Mosloc, a fost singurul sportiv care a reușit să parcurgă integral toate cele patru trasee propuse. Primul traseu l-a terminat în patru încercări, iar următoarele trei din prima încercare, demonstrând o tehnică impecabilă și o concentrare de excepție.
Comentarii
comentarii