Acasă Promo Pericolul dulce care aduce diabetul

Pericolul dulce care aduce diabetul

2592
DISTRIBUIȚI

De câte ori v-aţi gândit la sănătatea dumneavoastră atunci când aţi consumat sucuri de pe rafturile magazinelor? Desigur, unii cumpărători needucaţi în igiena nutritivă cred în etichete şi reclame şi au impresia că dacă vor cumpăra un suc „de fructe” este sănătate curată, dar se înşeală.

Iar sucurilor li se adaugă celelalte dulciuri (ciocolată, prăjituri, patiserie etc), încât putem spune că înotăm într-o mare de dulciuri extrem de dăunătoare sănătăţii.

 Asociaţia Colegiul Pacienţilor (ACP) a cerut Ministerului Sănătăţii taxarea urgentă a produselor cu conţinut mare de zahăr, astfel încât să se reducă consumul masiv de zahăr, care duce de cele mai multe ori la instalarea diabetului zaharat.

„Diabetul zaharat este o boală cronică complexă, care necesită îngrijiri medicale costisitoare şi generează costuri foarte mari pentru sistemul medical, şi aşa cronic subfinanţat. Limitarea consumului de zahăr ar fi un pas important pentru schimbarea stilului de viaţă”, spune Dorin Raţă, preşedintele sucursalei Colegiului Pacienţilor Timiş.

În acelaşi sens se exprimă şi Cristian Sas, preşedintele asociaţiei: „Colegiul Pacienţilor insistă asupra urgenţei unei astfel de reglementări cu privire la taxarea produselor cu conţinut mare de zahăr, care ar avea dublu rol şi anume educativ, dar şi de susţinere a sistemului public de asigurări de sănătate care nu face faţă nevoilor pacienţilor”.

Colegiul Pacienţilor a realizat cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, primul studiu privind conţinutul de zahăr al băuturilor răcoritoare din Romania, studiu care va fi reeditat anual.

„Acest studiu face parte din campania de informare a populaţiei şi creşterea gradului de conştientizare asupra factorilor de risc ca urmare a consumului de produse alimentare şi băuturi răcoritoare cu conţinut mare de zahăr. Studiul a fost realizat cu ajutorul voluntarilor asociaţiei, studenţi medicinişti, în perioada octombrie-noiembrie 2017”, spune Marilena Nicolae, director de operaţiuni al Colegiului Pacienţilor.

Studiul a vizat analiza cantităţii de zahăr regăsite în compoziţia celor mai cunoscute băuturi răcoritoare existente în supermarket, informaţiile fiind preluate de pe etichetele produselor.

În ceea ce priveşte conţinutul de zahăr, conform rezultatului studiului, cele mai dulci băuturi răcoritoare sunt Cappy de pere, cu un conţinut de 14,5 g zaharuri/100ml, urmat de Fanta Madness şi Santal de struguri cu 14,3g, respectiv 14 g zaharuri/ 100ml. Urmează Mirinda de struguri cu un conţinut de 13,8 g zaharuri/100ml, Regal Thai fructul pasiunii cu 13,7g zaharuri/100ml şi Santal nectar de piersici cu 13,6g zaharuri/ml produs.

În top 10 băuturi răcoritoare care conţin cel mai mult zahăr intră şi sucurile aşa zise „naturale”, sucuri de fructe, precum Santal strugure, Santal nectar de piersici, Granini juice& nectar coacăze, Pfanner de zmeură, toate cu un conţinut de zaharuri de peste 13g/100ml produs.

330 ml Cappy de pere conţine 47.9 g zaharuri, în timp ce un Snikers de 75 g conţine 45 g zaharuri.

În medie, sucurile „naturale” conţin 12,85g zaharuri/100ml, băuturile carbogazoase şi necarbogazoase 12,6 g zaharuri/100ml, iar sucurile pentru copii 10,61 g zaharuri/100ml produs.

Nr crt Producator Denumire Produs Cantitate Zahar(g)/100ml
1 Coca Cola Cappy Pere 14.5
2 Coca Cola Fanta Madness 14.3
3 Parmalat Romania Santal strugure zmeura 14
4 Pepsi Co Mirinda struguri 13.8
5 distribuitori Regal Thai fructul pasiunii 13.7
6 Parmalat Romania Santal piersici nectar 13.6
7 Coca Cola Cappy Pulpy piersici 13.4
8 Coca Cola Fanta exotic 13.2
9 Parmalat Romania Santal rodie 13.1
10 United Romanian Breweries Bereprod Granini juice &nectar coacaze 13
10 Pepsi Co Montain Dew 13
10 Cyrom Romania Pfanner zmeura 13
10 Romaqua Group Borsec Giusto struguri 13
10 Perla Harghitei SA Allegria piersica 13
  • Bauturi racoritoare carbogazoase
Nr crt Producator Denumire Produs Cantitate Zahar(g)/100ml
1 Coca Cola Fanta Madness 14.3
2 Pepsi Co Mirinda struguri 13.8
3 Coca Cola Fanta exotic 13.2
4 Pepsi Co Montain Dew 13
5 Perla Harghitei SA Allegria piersica 13
6 European Drinks Frutti Fresh-struguri 12.9
7 Coca Cola Schweppes Bitter Lemon 12.6
8 distribuitori Loux limonada 12
9 distribuitori Laimon fresh 11.8
10 Pepsi Co 7 up 11.6
  • Bauturi necarbogazoase
Nr crt Producator Denumire Produs Cantitate Zahar(g)/100ml
1 Coca Cola Cappy Pere 14.5
2 distribuitori Regal Thai fructul pasiunii 13.7
3 Coca Cola Cappy Pulpy piersici 13.4
4 Romaqua Group Borsec Giusto struguri 13
5 Coca Cola Cappy Pulpy grapefruit 12.1
6 Coca Cola CAPPY Nectar de piersici 12
7 Romaqua Group Borsec Giusto soc si lamaie 12
8 distribuitori Regal Thai mango 12
9 Pepsi Co Prigat merisoare Nectar 11.8
10 Pepsi Co Prigat capsuni si banane 11.6
10 Pepsi Co Prigat visine 11.6
  • Bauturi naturale
Nr crt Producator Denumire Produs Cantitate Zahar(g)/100ml
1 Parmalat Romania Santal strugure zmeura 14
2 Parmalat Romania Santal piersici nectar 13.6
3 Parmalat Romania Santal rodie 13.1
4 United Romanian Breweries Bereprod Granini juice &nectar coacaze 13
5 Cyrom Romania Pfanner zmeura 13
6 Parmalat Romania Santal nectar de pere 12.9
7 United Romanian Breweries Bereprod Granini juice& nectar piersica 12.8
8 Tymbark Maspex Tymbark nectar piersici 12.2
9 United Romanian Breweries Bereprod Granini-visine 12.2
10 Mega Image Gusturi Romanesti-suc natural de mere 11.7
  • Bauturi pentru copii
Nr crt Producator Denumire Produs Cantitate Zahar(g)/100ml
1 Tymbark Maspex Tedi multivitamine 12.4
2 Tymbark Maspex Tedi morcov portocala mar 11.8
3 Tymbark Maspex Tymbark portcale 11.1
4 Cyrom Romania Capri Sonne Safari fruits 11
5 Cyrom Romania Capri Sonne Mystic Dragon 10.4
6 Cyrom Romania Capri Sonne Orange 10.1
7 Tymbark Maspex Tymbark fructe de padure 10.1
8 distribuitori Disney Minnie Mouse 10
9 distribuitori Disney Cars 10
10 Distribuitori San Benedetto Baby Drink 9.9

Se ştie că aportul ridicat de zahăr duce la probleme grave de sănătate, obezitatea, care conduce la alte afecţiuni, boli cardiovasculare, diabet zaharat.

Pentru a limita apariţia acestor probleme de sănătate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă consumul a cel mult 6 linguriţe de zahăr pe zi pentru un adult şi cel mult 3-4 linguriţe pentru copii, dar România se află printre ţările cu cea mai mare prevalenţă a diabetului zaharat (peste 11% din populaţia ţării), iar specialiştii avertizează şi o creştere alarmantă, în ultimii ani, a obezităţii infantile.

COLEGIUL PACIENŢILOR este probabil cea mai mare asociaţie de pacienţi din România, cu peste 6.000 membri şi 12 sucursale în teritoriu. Fondată în 2015 asociaţia ţi-a propus să identifice şi să monitorizeze permanent rezolvarea de către instituţiile abilitate a problemelor cu care se confruntă cetăţenii în accesarea serviciilor medicale şi a beneficiilor legate de sănătate. Contribuim activ cu propuneri şi soluţii alternative la politicile de sănătate publică.

Pentru mai multe informatii despre colegiul pacienţilor puteţi accesa www.colegiulpacientilor.org

Comentarii

comentarii