Medicii Spitalului de Boli
Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara îi vor rechema în următoarele săptămâni
pe toţi pacienţii care au fost vindecaţi aici de SARS-CoV-2, dar care au avut o
imagine radiologică pulmonară modificată la externare, pentru reevaluarea
modificărilor pulmonare, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, medicul Virgil
Musta.
“Cei pe care i-am externat au avut afectare pulmonară, cu imagine
modificată, şi-i vom rechema după o lună, pentru a le reevalua modificările
pulmonare şi să vedem dacă-i introducem într-un program de kinetoterapie sau de
recuperare respiratorie sau pe un program de fibroză. Pentru că se pare că
SARS-CoV-2 dă o boală cronică cu dezvoltare de fibroză la nivel pulmonar şi
atunci, cel puţin din timp, să-i introducem într-un program de recuperare.
Totodată, urmărim şi o colaborare în vederea evaluării cardiovasculare a
lor”, a explicat dr. Virgil Musta.
Potrivit acestuia, numărul internaţilor cu coronavirus s-a redus la jumătate
faţă de perioada de vârf şi speră ca după această relaxare şi intrarea masivă
în ţară pe la vămile din vest, lumea să înţeleagă şi să fie în continuare
precaută.
“Sunt convins că sunt şi mulţi care blamează măsurile (starea de urgenţă
şi cea de alertă ridicată, n.r.) şi care parcă vor să crească din nou numărul
de cazuri. Într-o săptămână, maximum două, vom vedea dacă numărul
îmbolnăvirilor va creşte. Dacă apar mai multe focare, numărul bolnavilor va
creşte în progresie geometrică”, a punctat Musta.
În altă ordine de idei, Virgil Musta a adăugat că spitalul a primit, marţi, 110
paturi cu care au fost dotate toate saloanele, profitând că acum numărul
internaţilor cu COVID este mult mai mic, investiţia fiind suportată din banii
municipalităţii.
“Am mobilat deja saloanele cu cele 110 paturi. Am profitat de faptul că
avem acum mai puţini pacienţi COVID şi i-am mutat din saloanele de la Infecţioase
în saloanele de la Pneumologie, am igienizat toate saloanele, am făcut
reparaţiile curente care mai erau necesare, am deratizat, am pus plase la
geamuri împotriva ţânţarilor, am mai reparat instalaţia electrică acolo unde
oamenii au distrus. Aceste paturi sunt mult mai performante decât cele pe care
le-am primit noi în urmă cu doi-trei ani, pentru că au şi comandă automată
pentru schimbarea poziţiei, a nivelului capului, de către pacienţi”, a
detaliat Musta.
Întrucât vechile paturi sunt relativ bune, ele vor fi donate Spitalului CFR şi
altor spitale care nu au paturi sau care sunt deteriorate.
Până marţi seara, nu au mai fost raportate noi îmbolnăviri sau decese în
judeţul Timiş, provocate de COVID-19, ci doar doi vindecaţi.
Totalul bolnavilor în această pandemie, care au fost internaţi în Spitalul
“Victor Babeş” Timişoara, a fost de 568, cel al vindecaţilor a ajuns
la 485 (85,4%), au decedat pe parcurs 47 de bolnavi (8,3%), iar acum mai sunt
36 de spitalizaţi (6,3%). (sursa: Agerpres)
Acasă Sănătate Persoanele vindecate de SARS-CoV-2, rechemate la Spitalul ”Victor Babeş” Timişoara, pentru reevaluarea...