Acasă Eveniment Peste 100 de amenzi pentru necurăţarea trotuarelor de zăpadă

Peste 100 de amenzi pentru necurăţarea trotuarelor de zăpadă

DISTRIBUIȚI
Perioada rece şi ninsorile din ultima perioadă a atras numeroase sancţiuni pentru timişoreni care nu au curăţat zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din preajma propriilor imobile. 

“Datorită faptului că în ultimele zile au căzut cantităţi apreciabile de zăpadă, formându-se polei şi gheată pe trotuarele unor străzi din municipiul Timişoara circulaţia pietonală este îngreunată, fapt ce a determinat creşterea accidentelor în rândul cetăţenilor, îndeosebi în rândul celor vârstnici. Deşi, de la începutul sezonului de iarnă, poliţiştii locali au aplicat sute de somaţii persoanelor fizice juridice privind respectarea legislaţiei în viguare, încă mai există situaţii unde nu se respectă aceste obligaţii prevăzute în HCL 371/2007 modificată prin HCL 206/2009”, spune Nicoleta Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara. Pentru că somaţiile împărţite de poliţiştii locali încă din primele zile ale anului nu au fost luate în seamă de unii timişoreni, săptămâna aceasta au fost aplicate 106 amenzi pentru necurăţarea trotuarelor. Conform HCL 371/2007 modificată prin HCL 206/2009, necurăţarea trotuarelor de zăpadă şi gheaţă şi nepresărarea de materiale antiderapante atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 2.500 de lei. “Aceste acţiuni vor continua şi următoarele zile, pentru înlăturarea pericolului accidentării produse de zăpadă şi gheaţă”, avertizează reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
 

Comentarii

comentarii