Acasă Sănătate Peste 2.800 de copii nevaccinaţi la Arad, județul în care șase persoane...

Peste 2.800 de copii nevaccinaţi la Arad, județul în care șase persoane au murit de rujeolă. Părinţii refuză ROR-ul mai mult decât alte tipuri de vaccin

493
DISTRIBUIȚI

vaccinPeste 2.800 de copii din Arad sunt nevaccinaţi conform vârstei, medicii spunând că au constatat că refuzul părinţilor de a-şi vaccina micuţii este mai mare în cazul vaccinului împotriva rujeolei decât în cazul altor tipuri de seruri de imunizare.
Cu toate că în judeţul Arad există tocuri suficiente de vaccin ROR, peste 2.800 de copii nu sunt vaccinaţi conform vârstei pe care o au. Mulţi nu sunt vaccinaţi deloc, iar altora li s-a administrat doar o doză de vaccin, insuficientă, spun medicii.
„În depozitul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, în acest moment există 5.200 de doze de vaccin ROR, iar în reţeaua medicilor de familie avem 1.348 de doze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Arad, medicul Daniela Cîrnaţu, potrivit Mediafax.
Cîrnaţu a mai spus că în cazul copiilor mai mari, care ar trebui să aibă două doze de vaccin, rata de vaccinare este mult mai mică.
Chiar dacă, în prima parte a anului 2017, rata de vaccinare a crescut cu 10 la sută compartiv cu toamna anului 2016, judeţul Arad are o rată de vaccinare tot mai mică decât cea cerută de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de 85 la sută. Pentru copii de până la 18 luni rata de vaccinare este de 81 la sută.
La copiii născuţi în 2011, rata de vaccinare este de 58,02 în mediul urban şi 66,64 la sută în mediul rural, iar la copiii născuţi în 2009, rata de vaccinare este de 58,05 în mediul urban şi 68,16 la sută în mediul rural.
„În ceea ce priveşţe vaccinarea copiilor trebuie menţionat faptul că în campania pe care Ministerul Sănătăţii a dispus-o pentru această situaţie specială care este epidemia de rujeolă, respectiv vaccinarea copiilor cu vârste între 9 şi 11 luni, din păcate în judeţul Arad, felul în care părinţii răspund acestei solicitări a Ministerului Sănătăţii nu este unul foarte bun. Avem 1.506 copii care nu au fost vaccinaţi deşi ar fi îndeplinit condiţiile de vaccinare”, a mai spus medicul Daniela Cîrnaţu.
Reprezentantul DSP Arad a mai spus că părinţii refuză în continuare să-şi vaccineze copiii, medicii constatând că refuzul vaccinului ROR este mai mare decât în cazul altor tipuri de vaccin, iar cei mai reticenţi sunt părinţii din mediul urban.
„Este foarte important de precizat ca vaccinarea completă, cea care este şi protectivă, este cu două doze, deci aceşti copii care la 18 luni au o doză vor trebui să continue schema de vaccinare şi cu cea de-a doua doză. Principala cauză a nevaccinării este refuzul la vaccinare exprimat de către părinţi şi, în mod particular, acest refuz este mai mare pentru vaccinul care asigură protecţia pentru rubeolă, rujeolă şi oreon, este mai mare decât pentru celelalte tipuri de vaccin şi mai mare în mediul urban decât în mediul rural”, a mai declarat medicul Daniela Cîrnaţu.
În cursul acestei săptămâni au fost raportate patru cazuri, comparativ cu o medie de 25 de cazuri pe săptămână, în perioada de vârf a epidemiei.
Din 2016, când a început epidemia de rujeolă în judeţul Arad, şase persoane, respectiv un băieţel de 8 luni din localitatea Milova, o fetiţă de 9 luni din oraşul Curtici, un băiat de 15 ani din Covăsânţ, o femeie de 27 de ani din municipiul Arad, o fetiţă de un an din localitatea Caporal Alexa şi un băiţel de şapte luni din oraşul Pecica au murit ca urmare a complicaţiilor date de rujeolă.

Comentarii

comentarii