Acasă Eveniment Peste 3.000 de angajaţi de la primării sunt gata de grevă generală

Peste 3.000 de angajaţi de la primării sunt gata de grevă generală

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 5 mai
Până luni, 3 mai, peste 3.000 de angajaţi din primăriile din judeţul Timiş, din Timişoara şi din serviciile publice şi-au dat acordul de grevă generală, pentru miercuri, 5 mai. Tot, luni, 3 mai, primarul Timişoarei şi ceilalţi primari din Timiş au fost informaţi de greva de miercuri.  “Guvernul vrea să ne anuleze, prin Tribunalul Bucureşti, acordul colectiv de la Primăria Timişoara şi nu numai. Culmea este că noi avem sentinţă din 2005, când ne-am judecat cu Direcţia de Finanţe Publice, care constată legalitatea drepturilor. Or, ce să facă Tribunalul Bucureşti, să constate altceva? Păi, s-a pronunţat o instanţă, iar sentinţa dată de către Tribunalul Timiş a rămas irevocabilă. Cum să putem accepta acum ca o altă instanţă să spună altceva?”, a declarat juristul Tiberiu Negrei (foto), preşedintele Sindicatului Liber din cadru Primăriei Timişoara.

Marţi se va stabili exact

Aceasta este una dintre marile nemulţumiri ale angajaţilor de la Primăria Timişoara, ce îi va determina ca, miercuri, 5 mai, să intre în grevă generală pe timp nedeterminat. Mai mult, Primăriile Timişoara, Recaş, Săcălaz şi Sânmihai Român sunt citate la Tribunalul Bucureşti, printr-o chemare în judecată făcută de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. “Ce vrea agenţia asta, care e în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor ? Guvernul vrea să ne anuleze, prin Tribunalul Bucureşti, acordul colectiv”, a spus Negrei. O altă cauză este şi faptul că sindicaliştii din administraţia centrală şi locală nu au primit niciun semnal din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice, respectiv Guvernului României, de retragere sau anulare a Ordinului nr. 32/42 din 11.01.2010 privind monitorizarea şi controlul aplicării prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice locale. Sindicaliştii spun că nu sunt respectate hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, contractele şi acordurile colective de muncă legal încheiate sau actele administrative specifice autorităţilor locale şi nu au fost găsite soluţii concrete de păstrare a veniturilor, toate acestea conducând la nerespectarea legii şi principiilor ei şi generând diminuări drastice ale veniturilor salariale, faţă de luna decembrie 2009, precum şi datorită iminentelor disponibilizări din acest sector de activitate. “Biroul Federal al F.N.S.A. a hotărât continuarea acţiunilor de protest, şi anume grevă generală pe termen nelimitat, începând cu 5 mai 2010. În toată această perioadă, vom răspunde favorabil iniţiativelor de dialog şi negociere pentru soluţionarea revendicărilor noastre”, a spus Negrei. Marţi, 4 mai, se va şti exact dacă greva generală va avea (sau nu) loc, în urma rezultatelor dintre sindicalişti şi reprezejntanţii guvernului, de la Ministerul Justiţiei.

Comentarii

comentarii