Picătura de istorie, la Aquatim! În 1907, inginerul Stan Vidrighin a primit ca sarcină de lucru să găsească o soluţie eficientă pentru canalizarea şi alimentarea cu apă a Timișoarei.
Cercetătorii de la Aquatim reamintesc că, în acest scop, Vidrighin a călătorit în mai multe oraşe din Europa, iar la întoarcere a proiectat sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare ale oraşului și le-a pus în execuţie cu succes. Costurile canalizării s-au ridicat la peste 4 milioane de coroane, la care se adăugau anual 30 de mii de coroane pentru întreţinere.
În anul 1913, primăria a făcut rost de bani printr-un împrumut de la o bancă din Elveţia și a achitat trei rate până în anul 1915. După 1919, odată cu instaurarea noii guvernări, datoria a fost transmisă către administraţia românească a Timişoarei.
Ca urmare a dobânzilor mari, datoria ajunsese în 1924 la suma de 3 milioane de franci elveţieni, datorie care a fost convertită la 61 milioane de lei aur, sumă ce a fost ulterior achitată în rate semestriale.
Lucrările de canalizare au început cu construcţia celor două colectoare de pe malul stâng şi drept al Begăi, în 13 mai 1909.
Pentru execuţie a fost contractată o firmă din Budapesta, Grünwald Testvérek.
Pe partea dreaptă a Begăi, adâncimea colectorului principal era de patru metri, iar pe partea stângă, de cinci metri. În prima zi de lucru, pe partea dreaptă a râului Bega au fost 227 de muncitori, iar pe partea stângă, 209.
Pe parcursul înaintării lucrărilor, numărul de muncitori a variat foarte mult, în funcţie de condiţiile meteo.
În lunile de vară, numărul muncitorilor creştea aproape de 1.400, iar iarna, numărul scădea la circa 100. Majoritatea muncitorilor provenea din satele din jurul Timişoarei, iar aceștia se retrăgeau seara la casele lor. Existau însă şi muncitori străini, care erau cazaţi în oraş – reamintește Aquatim.
