Acasă Eveniment Peste 500 de amenzi pentru șoferii indisciplinați

Peste 500 de amenzi pentru șoferii indisciplinați

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii timișeni au acționat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și reducerea riscului pe șosele. Au participat 98 de poliţişti de rutieră și ordine publică. Oamenii legii au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice. Au fost verificate 1487 de autovehicule, fiind reținute un număr de 38 de permise de conducere, dintre care 21 pentru alcool, iar 15 certificate de înmatriculare au fost retrase. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 501 sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere, în valoare totală de 151.660 de  lei. Totodată, în urma activităților desfășurate au fost depistate 22 de infracțiuni flagrante.

Comentarii

comentarii