Acasă Sănătate Peste 6.000 de persoane vaccinate antigripal, în Caraş-Severin

Peste 6.000 de persoane vaccinate antigripal, în Caraş-Severin

DISTRIBUIȚI

Autorităţile medicale susţin că au fost utilizate toate dozele de vaccin primite de la ministerul de resort
    
Campania de vaccinare antigripală s-a încheiat în Caraş-Severin. Ea a fost destinată unor categorii de populaţie expuse îmbolnăvirilor de tip viral.
Astfel, a fost administrat un număr de 1323 de vaccinuri la persoane cu vârsta cupeinsă între şase luni şi 64 de ani, aflate în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau HIV, se arată într-un comunicat din partea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului. De asemenea, au fost vaccinate şase gravide. 1912 doze de vaccin s-au administrat medicilor, cadrelor sanitare medii şi personalului auxiliar din spitale, unităţi sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţilor din instituţiile de ocrotire copii sau bătrâni, ai unităţilor de bolnavi cronici, care, prin natura activităţii lor vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii. 489 de doze au fost administrate adulţilor şi copiilor din instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoanelor care acordă asistenţa medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc înalt. 2320 de doze au fost administrate persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.
În total, în această campanie de vaccinare au fost utilizate 6050 de doze de vaccin antigripal, toată cantitatea primită fiind epuizată.

Comentarii

comentarii