Acasă Eveniment Peste 600 de amenzi pentru ambalaje, chiştoace şi coji de seminţe aruncate...

Peste 600 de amenzi pentru ambalaje, chiştoace şi coji de seminţe aruncate pe jos

DISTRIBUIȚI

Practică încă foarte des întâlnită în România, aruncatul deşeurilor, ambalajelor sau chiştoacelor pe trotuare sau străzi rămâne la ordinea zilei şi în Timişoara, oraş cu pretenţii vestice. Rezultatul este că, acolo unde bunul simţ lipseşte, intervin tot mai des autorităţile, arzându-i la buzunar pe cei cărora nu le pasă de aspectul oraşului. Primele trei luni ale anului au adus peste 600 de sancţiuni pentru astfel de practici. În ultima perioadă, peste 200 de persoane au fost nevoite să scoată din buzunar câte 500 de lei pentru aruncarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare şi nealimentare sau coji de seminţe pe domeniul public conform HCL 371/2007, iar 215 persoane au fost sancţionate cu amenzi între 200 şi 2000 lei conform OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor, în cazurile în care au depozitat pe domeniul public deşeuri în cantităţi la mari, precum şi resturi de la lucrările în construcţii.
“Cea mai mare parte dintre cei care încalcă legea se scuză spunând că… nu au ştiut că nu au voie să arunce pe jos chiştoace sau coji de seminţe ori că nu au văzut coşurile de gunoi.
Alţii găsesc explicaţii din cele mai ciudate. Spre exemplu, un timişorean de 18 ani, care a fost sancţionat pentru că a aruncat pe jos un pahar din plastic, pe spl. N. Titulescu, a declarat că "a avut nervi" şi de aceea a făcut acest gest.
O altă persoană de 46 de ani, tot din Timişoara, care se afla într-o staţie RATT de pe Calea Şagului şi a aruncat pe jos chiştoace a declarat că "i-a zburat din mână din cauza vântului", spune Daniela Seracin, purtător de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara.
Acolo unde bunul simţ lipseşte, educaţia pare că poate fi făcută doar pecuniar, iar cel care a fost “ars la buzunar” pentru că a aruncat gunoaie unde l-a tăiat capul poate se va gândi de două ori înainte de a repeta gestul.

Comentarii

comentarii