Acasă Cultura Philosophy in Budoar, la Galeria Calina

Philosophy in Budoar, la Galeria Calina

DISTRIBUIȚI

O nouă expoziţie umple spaţiul expoziţional al Galeriei Calina (Str. Mărăşeşti, nr. 1-3) de luni, 9 august. Este vorba despre expoziţia lui Benedek Levente, „Philosophy in Budoar”. „În aceste lucrări este vorba de noi, voi şi chiar de Benedek, vai! Dacă nu mă înşeală memoria, Olympia și fetele din Dejunul pe iarbă au fost primele fete de consum care au luat prim-planul scenei plastice. De atunci încoace, corpul uman, nu doar al femeii, e prilej de varii mize, jocuri şi sensuri. De la sensurile gnostice (închisoarea sufletului), până la obscenitatea lipsită de orice pudoare. Henri-Pierre Jeudy observă că neo-umanismul face din obscenitate diagnosticul esențial al unei ”lumi sfâșiate” (Corpul ca obiect de artă, p. 165). De vreme ce Altul, alteritatea va fi mereu obscenă, putem deduce că o asemenea translatare e și un soi de delimitare. Sau chiar și un ”vaccin” împotriva banalizării realului. O asemenea terapie poate reuși însă cu o singură condiție: ca artistul să nu fie în afara jocului, ci parte a problemei. Iată de ce eu îl plasez și pe Benedek în mijlocul acestei Filosofii de budoar ce mi se pare a descrie și ipocrizia, și obsesiile noastre mereu mic-burgheze și ambientul nostru cotidian, mediatic”, spune Marcel Tolcea despre expoziţie. Vernisajul a avut loc luni, 9 august, la ora 18. Expoziţia poate fi vizitată până pe 19 septembrie.
 

Comentarii

comentarii