Acasă Economic Piaţa asigurărilor a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni

Piaţa asigurărilor a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni

DISTRIBUIȚI

 Evoluția pozitivă a subscrierilor pentru asigurările de viață tradiționale și pentru cele de locuințe au sprijinit, per ansamblu, dinamica subscrierilor pieței de asigurări din primele nouă luni, care s-au ridicat la peste 6 miliarde lei. Dacă în septembrie 2010, piața de asigurări înregistra o scădere a subscrierilor de peste 5% față de aceeași dată din 2009, rezultatele preliminare centralizate de CSA, după primele trei trimestre din acest an, arată o reducere a tendinței negative, la 3,7%. 

Segmentul asigurărilor de viață înregistra, la sfârșitul lunii septembrie 2011, un total al primelor brute subscrise de aproape 1,29 miliarde lei, nivel ce marchează o creștere nominală de 5,38% comparativ cu aceeași dată a anului trecut. “Avansul înregistrat de asigurările de viață, în contextul unui climat economic încă dificil, confirmă schimbarea percepției consumatorilor de produse financiare cu privire la instrumentele de protecție și economisire pe termen lung. Ne așteptăm ca această tendință să se mențină pe viitor, în contextul eforturilor comune ale CSA și ale asigurătorilor de viață pentru creșterea calității procesului de consultanță și vânzare a acestor produse”, a precizat președintele CSA, Constantin Buzoianu. Asigurările de viață tradiționale au susținut, în primele trei trimestre, dezvoltarea segmentului, în ansamblul său, cu o creștere de 7,6% comparativ cu aceeași perioadă din 2010. Această clasă de asigurări deține o pondere de peste 61% în totalul primelor brute subscrise pentru asigurări de viață. Asigurările cu componentă investițională, de tip unit-linked, dețin o pondere de peste 36% în totalul segmentului de asigurări de viață și au înregistrat o creștere de numai 0,83% față de septembrie 2010. În baza contractelor de asigurări de viață, asigurătorii au plătit indemnizații brute și maturități în valoare de aproape 215 milioane lei, precum și răscumpărări parțiale și totale în valoare de peste 287 milioane lei. Astfel, plățile totale efectuate de societăți către asigurați și beneficiarii contractelor de asigurări de viață au depășit 502 milioane lei, nivel în creștere cu 1,12% față de aceeași perioadă a anului trecut. Segmentul asigurărilor generale a generat, în primele trei trimestre, un volum de subscrieri de aproape 4,8 miliarde lei, nivel în scădere cu 5,89% față de intervalul similar al anului trecut. Contracția acestui segment a fost cauzată de reducerile volumelor de subscrieri pe liniile Casco (-19,8%) și RCA (-23%). Această evoluție a diminuat ponderea segmentului auto, de la peste 75% (septembrie 2010), la aproape 65%, la finele lunii septembrie 2011. Influența evoluției negative a segmentului auto a fost atenuată de creșterile înregistrate de asigurările pentru locuințe (+35,2%), care au generat subscrieri de peste 1 miliard de lei. Ponderea acestei linii de asigurare în total asigurări generale era, la finele lunii septembrie 2011, de 21%. Asigurătorii au plătit, în baza contractelor de asigurări generale, indemnizații totale de peste 3,1 miliarde lei. Volumul despăgubirilor plătite pentru Casco, RCA și asigurările de incendiu (locuințe) a depășit 2,9 miliarde lei, ceea ce reprezintă 93% din totalul aferent asigurărilor generale.

 
Evoluția segmentului RCA
 
Primele brute subscrise pentru asigurările de răspundere civilă auto (RCA) s-au ridicat la peste 1,4 miliarde lei, nivel în scădere cu 23% față de cel înregistrat în perioada ianuarie-septembrie a anului trecut, de aproape 1,88 miliarde lei. Cele 13 societăți autorizate să vândă asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto au încheiat, în primele trei trimestre, aproape 4,8 milioane de poliţe RCA, nivel în scădere cu 3% față de aceeași perioadă din 2010. Prima de asigurare medie anualizată pentru RCA a fost de 472 lei, în scădere cu 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-a înregistrat o valoare de 621 lei. “Rezultatele transmise de asigurători arată că evoluția negativă a segmentului RCA a fost cauzată, în mod semnificativ, de scăderea tarifelor la acest tip de asigurare, tendință care a produs efecte negative și la nivelul calității serviciilor pe care asigurătorii RCA le oferă clienților. Începând din 2012, România va trebui să aplice limitele maxime de răspundere în cazul asigurărilor RCA, așa cum s-a angajat în momentul aderării la Uniunea Europeană. Considerăm că acesta reprezintă un element esențial, alături de creșterea costurilor daunelor și de menținerea ratei și frecvenței daunalității la niveluri ridicate, pentru ca asigurătorii să își reconsidere politicile în acest domeniu”, a subliniat președintele CSA, Constantin Buzoianu. În primele nouă luni ale acestui an, companiile au avizat 241.062 de dosare de daună RCA, mai puțin cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Numărul dosarelor de daună plătite în baza polițelor RCA a scăzut, de asemenea, cu 8%, în timp ce valoarea despăgubirilor plătite s-a menținut la un nivel similar celui înregistrat în primele trei trimestre din 2010, respectiv de peste 1,2 miliarde lei. În schimb, dauna medie plătită pe RCA a fost de 5.183 lei, valoare în creștere cu 8%, față de aceeaşi perioadă a anului 2010, când nivelul înregistrat a fost de de 4.778 lei. La data de 30 septembrie 2011, companiile de asigurare aveau constituite rezerve de daune avizate pe segmentul RCA în valoare de aproximativ 1,4 miliarde lei, nivel în creștere cu 33 %, față de aceeași dată a anului trecut.

Comentarii

comentarii