Acasă Politica Pirații voturilor

Pirații voturilor

558
DISTRIBUIȚI

În acest an s-a vorbit foarte mult dar nu excesiv despre un mecanism funcțional prin care voturile românilor să fie întoarse în mod perfid sub masa de joc. Cu alte cuvinte, o majoritate parlamentară, constituită ca o consecință directă a rezultatului de la urne, să fie înlocuită în așa fel încât statul să fie administrat nu de cine a fost votat, ci de cine nu a fost votat. Și tot în acest an au ieșit la iveală, rând pe rând, nenumărate fapte care demonstează că, în 2009, însuși procesul de votare a fost masiv fraudat. E timpul să discutăm deschis despre pirații voturilor.

De câteva luni, societatea românească dezbate circumstanțele în care a fost posibilă și s-a desfășurat faimoasa noapte a generalilor. De la Oprea acasă. Din ziua celui de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor din 2009. În prezența șefilor SRI, a unor oameni politici dar și a doamnei Laura Codruța Kovesi. Care reprezenta la preacinstita masă Justiția independetă a României. O comisie parlamentară de anchetă și-a elaborat pe această temă concluziile parțiale. În sensul că întâmplarea miroase rău de tot a fraudă.

Noaptea generalilor, în care se presupune că fiecare dintre participanți și-a asumat câte o misiune, ar putea până la urmă să fie socotită drept o simplă coincidență. Respectiv, făcându-ne avocații diavolului, am putea considera că acești oameni de decizie din instituțiile de forță s-au întâlnit neinstituțional, absolut întâmplător în respectiva noapte, acasă la generalul Oprea. Și au stat la o șuetă. Fără să pună efectiv nimic la cale în ceea ce privește fraudarea rezultatului alegerilor și atenuarea efectelor pe care le-ar fi putut avea protestul candidatului învins Mircea Geoană, al partidelor care l-au susținut, PSD și PNL, ori al societății civile. Iată însă noi dezvăluiri, care vin din mai multe direcții, demonstrează că nu poate fi vorba de o simplă coincidență. Ci de cu totul altceva.

Generalul Dumitrul Iliescu, fost conducător al unei instituții de forță a statului, susține în mai multe intervenții, pe pagina sa de Facebook și pe diferite posturi de televiziune că a existat o veritabilă conspirație la nivel înalt, care a vizat, pe parcursul unei îndelungate perioade de timp, nu numai susținerea pe căi ilegale a unui om politic, respectiv Traian Băsescu, ci și eliminarea sistematică a adversarilor politici ai acestuia. Iar mai târziu acest mecanism parastatatal și ilegal a funcționat tot la cel mai înalt nivel de capul lui și exclusiv în interesul unor instituții de forță, în epicentrul cărora s-a aflat binomul SRI-DNA. Dumitru Iliescu pretinde că a fost informat sistematic despre asemenea fapte contravenind Constituției și statului de drept, de către persoane din interiorul diviziunii de protecție internă a Serviciului Român de Informații. Aceștia, ierarhic, nu aveau unde să raporteze, pentru că ambii șefi ai instituției, respectiv generalul Florian Coldea, prim adjunct al directorului SRI și directorul însuși, George Maior, erau implicați până în gât. Iar mai departe, comandantul suprem, adică președintele României, pe numele său Traian Băsescu, era chiar beneficiarul operațiunilor ilegale. Și atunci ei au încercat să informeze cumva pe alte canale asupra atacului sistematic la Constituție.

Și iată că luni seară avem parte de o nouă revelație, care ne trimite către un al doilea centru de comandă al fraudării alegerilor din 2009 și al susținerii ilegale a candidaturii lui Traian Băsescu. Un ofițer superior al Direcției de Informații a Armatei, mai pe românește al serviciului secret din Ministerul Apărării, detonează la rândul său, e drept cu o întârziere de mai mulți ani, o bombă. Pe lângă ceea ce știm sau bănuim legat de noaptea generalilor din vila lui Gabriel Oprea, aflăm, iată, că a mai existat o celulă de criză, la Ministerul Apărării. Se numea, între partucipanți ”Celulă de sprijin a candidaturii lui Traian Băsescu”. Funcționa chiar în fortăreața Ministerului Apărării. Și era alcătuită din conducătorii respectivei instituții. Ei aveau misiunea de a-i vâna și anihila pe adversarii lui Traian Băsescu din corpul ofițeresc și de a face scamatorii cu urnele de vot aflate în grija Armatei.

De la ambii ofițeri superiori mai aflăm, în plus, că Serviciul de Telecomunicații Speciale  s-a implicat și el, ca instituție, în fraudarea alegerilor, în sensul că, la finalul tuturor operațiunilor, a ”corectat” rezultatul votului. Tot în favoarea lui Traian Băsescu.

De acum încolo cutia Pandorei, deschisă fiind, va lăsa să ni se verse în cap toate lăturile unui sistem putred și corupt. ”Ei, și?” – s-au întrebat și se vor întrevba și în continuare unii. Ce s-ar mai putea face? Îi poate lua cineva înapoi lui Traian Băsescu anii de președinție? Poate fi instalat retroactiv Mircea Geoană la Palatul Cotroceni? Și, în defintiv de garanție există că dacă istoria ar fi întoarsă pe dos, ar ieși mai bine? În definitiv, nu este și Geoană un om al sistemului? Tuturor celor care gândesc așa le dau următorul răspuns. Istoria nu merge doar înapoi, ea există și în prezent și are și un viitor. Dacă radiografiem corect crimele electorale din trecut, dacă îi identificăm pe pirații de voturi și descoperim până la ultimul detaliu mecanismul prin care au operat, atunci putem face curat în prezent. Și putem lua măsurile necesare, astfel încât așa ceva să nu mai fie posibil în viitor. În acest sens, funcționează și o provocare tacită sau explicită la adresa lui Klaus Iohannis. Statul român este în așa fel organizat, încât președintele Klaus Iohannis, prin intemediul șefilor serviciilor secrete, pe care el însuși i-a numit în funcții, poate solicita și poate obține absolut toate informațiile relevante privindu-i pe pirații instituționali de voturi. În acest sens, îi stau la dispoziție direcțiile de protecție internă ale tuturor serviciilor secrete, care dispun, până la cele mai mici detaii, de informațiile relevante. Klaus Iohannis poate afla și poate acționa. Asta în măsura în care, Doamne ferește, nu se gândește el însuși că vin alegerile din 2019, ocazie cu care ar putea profita de existența acestui mecanism ticălos.

Comentarii

comentarii