Acasă Actualitate Plagiatul la putere, sub egida Academiei

Plagiatul la putere, sub egida Academiei

DISTRIBUIȚI

Asistăm la un adevărat reviriment al plagiatului, ca surogat de cultură, sub egida înaltului patronaj al Academiei Române, care avizează editarea celui de-al doilea volum dedicat teatrului arădean sub semnătura Lizicăi Mihuţ, rectorul universităţii de stat „Aurel Vlaicu” din Arad. Lizica Mihuţ şi-a clădit o falsă reputaţie de om de cultură şi publicist, reuşind chiar să acceadă în rândurile Uniunii Scriitorilor din România, lansând pe piaţă volume copiate unul după celălalt. Folosind ca bază de date o colecţie de afişe de teatru colecţionate de regretatul colecţionar arădean Iosif Sârbuţ, Lizica Mihuţ a reuşit rara performanţă de a scrie şi rescrie, practic, acelaşi volum sub titulaturi şi în edituri diferite. Fie că este vorba despre „Mişcarea teatrală arădeană până la înfăptuirea Marii Uniri”, apărută în Editura Eminescu în 1989, de „Aradul şi teatrul transilvănean până la Marea Unire”, apărută în Editura Sigma din Arad în 1993, sau de „Transilvania şi teatrul arădean până la Marea Unire”, care a îngemănat practic primele două volume sub copertă purtând onorantul antet al Editurii Academiei Române, Lizica Mihuţ a înşelat ştiinţa şi cititorii cărora le-a oferit produse falsificate sub acoperirea rigorii cercetătorului autentic de care, din păcate, onor autoarea este foarte departe. Ultimul său op, primul apărut sub egida Academiei Române, a făcut obiectul unei riguroase analize care a dovedit fără putinţă de tăgadă plagiatul grosolan şi lipsa de rigoare sau chiar gravele confuzii din textul care a prejudiciat grav imaginea editorului.
Însă se pare că nu a fost de ajuns, deoarece Lizica Mihuţ reuşeşte să recidiveze. Sub egida prestigiosului Festival de Teatru Clasic din Arad a avut loc în 22 octombrie o nouă lansare de volum purtând aceeaşi semnătură, Lizica Mihuţ. Este vorba despre volumul „Mişcarea teatrală arădeană după înfăptuirea Marii Uniri”, scoasă din nou în Editura Academiei, care în 900 de pagini reuneşte aceleaşi vechi texte cu care autoarea ne-a obişnuit şi în primele apariţii editoriale, completate cu fotografii, interviuri şi alte materiale pe care le-a cules din alte cărţi, cum ar fi de exemplu volumul „Teatrul arădean-privire istorică”, 1998, Editura Multimedia Arad, scris în anul 1998 împreună cu Ovidiu Cornea, fost director al Teatrului de Stat din Arad (unde Lizica Mihuţ continuă cu textele sale clasice despre istoria teatrului arădean, găsite pe larg în volumele amintite anterior iar coautorul semnează o transcriere seacă a programului de spectacole al teatrului arădean din câteva decenii de activitate).
Lizica Mihuţ continuă plagiatul pe teme de teatru, sub acoperirea Academiei Române şi sub oblăduirea academicienilor Eugen Simion (fost preşedinte al Academiei) şi Marius Sala (căruia Lizica Mihuţ i-a aranjat o lansare de carte la Arad pentru fiica sa, Iulia). Însă plagiatul rectorului cu pretenţii de literat şi om de teatru nu se opreşte aici. El poate fi exemplificat şi prin aşa-zisa ei operă ştiinţifică, dar asupra acestui aspect vom reveni, ca şi asupra a ceea ce se ascunde cu adevărat sub bombasticul CV asumat de ea şi care i-a adus un nemeritat prestigiu de savant.

Comentarii

comentarii