Acasă Eveniment Plan de apărare împotriva inundaţiilor

Plan de apărare împotriva inundaţiilor

DISTRIBUIȚI

Timişul a avut mult de suferit în primăvara anului 2005. Atunci apele au cucerit judeţul Timiş şi multe localităţi au avut de suferit. Oamenii au fost evacuaţi, multe case au rămas doar o amintire şi oamenii s-au văzut fără tot ce au realizat de-a lungul timpului. De atunci însă, Timişul are pus la punct un plan de apărare împotriva inundaţiilor. În acesta sunt trecute acţiunile care trebuie să aibă loc în urma unei astfel de catastrofe naturale. Sunt menţionate mijloacele de intervenţie, situaţia stocului de materiale şi multe alte informaţii. În memoriul de prezentare se află şi situaţia judeţului din punctul de vedere al digurilor şi chiar ploile în cantităţi excepţionale care au căzut de-a lungul timpului în Timiş. Lungimea digurilor pe principalele cursuri de apă este de 828 km, astfel că 88 din localităţile judeţului sunt apărate împotriva efectelor inundaţiilor. „Ca zone neamenajate în prezent sunt cursul superior al râului Bega şi afluenţi şi cursul râului Timiş de la intrare în judeţ şi până la Lugoj. În general au fost înregistrate pagube în localiăţile care nu sunt protejate de lucrări cu rol de apărare, făcând excepţie localităţile de pe malul drept al râului Timiş în zona de frontieră, unde în anul 2005 digul a fost deversat şi s-a rupt, producând inundarea localităţilor aflate în zonă”, se arată în memoriu.
                    

Ploi cu intensităţi excepţionale

A fost inundată o  suprafaţă totală de  92456 ha din care 39432 ha culturi agricole , 21744 ha păşuni plus fâneţe şi 31280 ha ogoare. Probleme din cauza zonelor despădurite  s-au înregistrat în zona Nădrag, unde resturile din defrişări au obturat podeţele din localitate şi au produs inundaţii şi unde drumul judeţean a fost afectat de scurgeri de pe versanţi. Au existat probleme în zona Tomeşti pe râul Bega, unde din cauza îngustimii văii şi a extinderii construcţiilor până la malul apei pagubele au fost importante. În prezent se desfăşoară ample lucrări pentru regularizarea cursului superior al râului Bega, precum şi pe râul Timiş pe sectorul de la intrarea în judeţul Timiş şi până la Lugoj. Ploi cu intensităţi excepţionale s-au produs în perioada 14.04-19.04.2005 însumând 110,2 l/mp la Timişoara, 140.3 l/mp la Făget, 135,1l/mp la Surduc. În plan mai sunt trecute măsurile de apărare împotriva inundaţiilor şi chiar şi planul de restricţii de folosire a apei în perioadele deficitare.

 

Comentarii

comentarii