Acasă Editorial Plâng după un polițist!

Plâng după un polițist!

DISTRIBUIȚI

Plâng după un polițist? Da! Știți de ce? Pentru că l-am respectat, l-am apreciat și l-am simpatizat. S-a numit Jurconi Virgil Liviu și a lucrat în cadrul Poliției Locale Timișoara. Era bănățean autentic, iubea zona copilăriei, Făget, făcea totul cu un devotament excepțional. Adesea, îl întâlneam pe stradă, la acțiuni al PLT, era respectuos, saluta de la mare distanță, în speranța că zâmbetul său și vocea sa vor fi recunoscute. Era revoltat împotriva nedreptăților, iubea orașul, suferea pentru fiecare floare strivită de roțile unui automobil parcat pe stratul de flori. Poate tocmai de aceea și-a deteriorat sănătatea la o vârstă încă tânără, un adult ce părea în formă. Slăbise. Știa că avea diabet, dar glumea pe seama bolii. Apoi, brusc, rău, la locul de muncă. Ambulanța, spital, moarte! Apoi, constatarea unei boli groaznice: avusese cancer! Cum este posibil ca un om, angajat într-o instituție publică, căruia i se fac controale periodice, să nu afle că are o astfel de boală? Cum este posibil ca nimeni, niciunul dintre medicii care l-au tratat pentru alte suferințe să nu fi observat că acolo, în acel corp, este o altă suferință, mult mai mare? Cum este posibil ca nimeni să nu-și fi dat seama că acel om avea nevoie de mult mai multă grijă?

Într-un alt plan, am putea spune că un astfel de om este modelul de etică în fața bolii. Nu a vrut să producă familiei suferință? Sau nu a dorit să știe el însuși că este într-o suferință mult mai mare?

A muncit până în ultima clipă. A fost pe străzile Timișoarei, în soare, în vânt, alături de alți colegi, iubind orașul, capitala Banatului, pentru care avea un devotament absolut.

A plecat un om, aparent un alt om care pleacă, despre care, în timp, vom vorbi tot mai puțin. Acest om a fost ca un diamant într-o palmă plină de bucăți de sticlă ieftină.

Dumnezeu să-l odihnească!

Comentarii

comentarii