Asta este Timișoara? Unii spun da ”nu”, alții spun că ”da”. Totul depinde de cine și ce vede. Această Timișoara este pe strada Călan, acolo unde un șantier, între case liniștite, devine spațiul fabricării unor blocuri, după modelul comunist: geamuri mici, meschine, înghesuială mare, lipsă distanță între imobile, pentru ca soarele, bunul Soare, să poată lumina încăperile acestor imobile. Șantierul, ca șantier… Dar resturile infecte, prin care se plimbă șobolanii de cartier (și ei, ca băieții), stau neridicate de săptămâni de zile. Mergi mai departe? Da, dacă poți! Ochii se opresc pe imaginea jalnică a sute de saci, negri și ei, plini de resturi, depozitați în numele ”curățeniei de toamnă”, pe care nimeni nu-i mai ridică.
Nici un inspector din primărie nu vede! Nimeni nu controlează debandada unei murdării ce, în mod natural, ar trebui să NU fie Timișoara. Boli, infecții, pericole urbane, comparabile cu cele de război.
Asta este Timișoara? Ah, nu, la noi nu se întâmplă așa ceva!
