În 20 decembrie 1989, Timișoara se declara primul oraș liber de comunism din România, în condițiile în care Nicolae Ceaușescu era încă la putere, iar în celelalte orașe era liniște. Copleșite de numărul mare de timișoreni care au ieșit în centru, forțele de ordine s-au retras în cazărmi, în speranța că atmosfera se va calma. Timișoara era în mâinile timișorenilor. Autoritățile comuniste au început negocierile cu liderii Frontului Democrat Român.
Însă, toate unităţile Miliţiei şi Gărzilor Patriotice din județ trebuiau să fie gata de luptă. Victor Atanasie Stănculescu a fost numit şef al comandamentului din judeţul Timiş, însă acesta a fugit de răspundere și s-a internat la Spitalul Militar din Timişoara. Comanda a fost preluată de Ion Coman.
În 21 decembrie, între orele 8.00-11.00, la Timişoara au sosit trenurile cu detaşamentele de Gărzi Patrotice din judeţele Olt, Mehedinţi, Vâlcea şi Dolj. Oltenii erau pregătiţi să facă „ordine” în Timişoara.
Timişoara se afla în pragul unui război civil. Oltenii erau îmbrăcaţi în uniforme specifice şi cu ciomege special confecţionate şi erau dirijaţi de securişti.
Aceştia ştiau că vor avea de înfruntat forţele de invazie ungureşti şi iugoslave, care sunt ajutate de huliganii şi beţivii din Timişoara.
Oltenii erau aduși să facă ordine
Generalii aflaţi la Timişoara au întocmit planul „Tunetul şi Fulgerul”, ce prevedea atacarea demonstranţilor din Piaţa Operei cu unităţi de TAB-uri şi două elicoptere dinspre Catedrală şi 50 de tancuri dinspre Hotelul Continental. Unităţile militare din cazarma Oituz trebuiau să înconjoare circular zona, pentru a împiedica pătrunderea altor protestatari.
Demonstranţii din Piaţa Operei urmau să fie dispersaţi şi arestaţi, iar în locul lor urmau să intre două coloane de muncitori aduşi de către activiştii de partid de pe platforma industrială din Calea Buziaşului, urmaţi de militarii MapN şi cei 22.000 de gărzi patriotice din Oltenia.
Opera urma să fie atacată
În după-amiaza zilei de 21 decembrie, la sediul Diviziei Mecanizate din Piaţa Libertăţii, cu aprobarea generalului Ion Coman, în colaborare cu forţele M.I. s-a întocmai un plan de cucerire a Operei din Timişoara, devenit baza revoluţionarilor.
Echipe ale securităţii, în cooperare cu militarii DIA şi paraşutiştii din Caracal, urmau să ia cu asalt balconul Operei, pentru a-i aresta pe membri FDR, a captura armamentul aflat în posesia revoluţionarilor şi a confisca staţia de amplificare prin care se făcea propaganda anti-comunistă. Din fericire, au început mitingurile la Lugoj, Arad, apoi de la Bucureşti, Sibiu, Cluj, Târgu Mureş şi Braşov. Astfel că planul nu a mai fost pus în aplicare.
Se estimau în jur de 2.000 de morţi, răniţi şi arestaţi din rândul demonstranţilor. Documentele au fost distruse ulterior, inclusiv file din Jurnalul de luptă a Diviziei Mecanizate Timişoara.
