Acasă Politica Planurile candidaţilor USL din Timişoara

Planurile candidaţilor USL din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Cristian Buşoi, europarlamentar: „Sper că timişenii vor găsi în candidaţii USL oameni care să le reprezinte interesele în Parlamentul României”

O parte din candidaţii USL şi-au prezentat planurile pe care le au atunci când vor ajunge în Parlamentul României. Alături de ei a fost şi Cristian Buşoi, care este şi el deputat, dar la Bruxelles, în Parlamentul European.

„Privim această bătălie electorală cu foarte multă încredere şi foarte mult optimism. USL poate să câştige toate colegiile parlamentare din Timiş. La alegerile locale am reuşit să obţinem funcţia de primar la Timişoarei, de preşedinte al CJ Timiş, precum şi un număr foarte mare de primari. Toate aceste motive ne fac să privim cu multă încredere aceste alegeri. Sper că timişenii vor găsi în candidaţii USL oameni care să le reprezinte interesele în Parlamentul României. Candidaţii au fost selectaţi cu multă grijă, cu multă atenţie. Sperăm din tot sufletul să fie o campanie electorală corectă, dominată de fair-play, ştiu că adversarii noştri politici digeră cu greu încrederea pe care electoratul şi-a pierdut-o în ei, dar e o lecţie pe care şi-o merită. USL are un plan foarte concret pentru ceea ce înseamnă România în perioada 2012-2016. Vrem să activăm piloni de dezvoltare ai României puternice”, spune europarlamentarul Cristian Buşoi, vicepreşedinte PNL Timiş.

Ce promit useliştii? Vor reduce CAS-ul datorat de angajator, asta pentru că avem una dintre cele mai împovărătoare fiscalităţi. Useliştii spun că vor reduce şi TVA la producătorii agricoli, vor introduce impozitul regresiv pe venitul salarial, iar numărul de taxe parafiscale va fi redus la jumătate. Liberalii îşi propun să indexeze pensiile cu rata inflaţiei. Vor face asta încă de la construcţia bugetară pe anul 2013. Nu în ultimul rând, va fi adoptată o lege pentru întreprinderile mici şi mijlocii, îmbunătăţind accesul acestora la finanţare şi reducând datoriile statului către IMM-uri. În perioada 2013-2016 se vor concentra pe investiţii în infrastructură, autostrăzi şi multe altele.

O masă caldă în loc de lapte şi corn

„Este dorinţa noastră să rulăm programul de investiţii pe spitale regionale şi judeţene, astfel încât să avem o reţea modernă. Trebuie să vorbim şi de consolidarea medicinei de urgenţă, inclusiv pentru deschiderea de noi aeroporturi SMURD. Vrem să creăm condiţii favorabile, ca medicii să nu mai fie tentaţi să plece din România. Trebuie să schimbăm radical modul în care se gestionează relaţia cu medicul de familie. Este în intenţia noastră ca Ministerul Educaţiei, împreună cu cel al Sănătăţii, să identifice granturi pentru specializarea medicilor de familie şi a celor specialişti. Dorim să generalizăm programul afterschool, în special pentru clasele I-IV, şi să înlocuim programul cornul şi laptele cu o masă caldă pentru fiecare copil din ciclul primar”, spune candidatul USL pe colegiul 1 Deputaţi Timişoara, Horia Cristian.

„Pentru fiecare cartier al Timişoarei – dezvoltarea unor terenuri de sport polivalente”

„Proiectele Timişoarei trebuie susţinute, întărite prin anumite legi, astfel încât ele să devină realitate. Unul dintre proiectele pe care vreau să le promovez se referă la anumite responsabilităţi care trebuiesc asumate de companiile care investesc în zona Timişoarei. În Germania aceste lucruri sunt uzuale. Un investitor, pe lângă faptul că beneficiază de anumite facilităţi, trebuie să întoarcă aceste facilităţi într-o formă care, evident, îl avantajează în viitor şi pe el: regenerarea resursei umane, responsabilităţi privind obligaţiile sociale. Nicolae Robu, primarul Timişoarei, a pus un accent deosebit pe dezvoltarea sportului în Timişoara. Aş veni cu o completare care să ajute la această dezvoltare. Fostele maidane nu mai există şi tineretul nu mai are posibilitatea să practice sportul. Aş propune pentru fiecare cartier al Timişoarei dezvoltarea unor terenuri de sport polivalente. În acest sistem instituţionalizat, tinerii Timişoarei să-şi poată petrece timpul liber într-un mod în care se pot dezvolta talente pentru sportul de performanţă”, spune Petru Ehegartner, candidat pe colegiul 2 Senat Timişoara.

„România să fie un jucător activ pe piaţa internaţională”

„România trebuie să joace un alt rol în politica externă. În ceea ce priveşte componentele economice, România trebuie să aibă un rol mai activ. Cred că este important să punem accent pe acest aspect. Cel mai important lucru este ca România să fie un jucător activ pe piaţa internaţională, promovată prin Ministerul de Externe. Un lucru realizabil, necesar, un lucru pe care ni-l dorim”, a spus Ben-Oni Ardelean, candidat pe colegiul 1 Senat Timişoara.

Comentarii

comentarii