Acasă Actualitate Ploaia şi nepăsarea autorităţilor locale şterg patrimoniul istoric al Timişoarei

Ploaia şi nepăsarea autorităţilor locale şterg patrimoniul istoric al Timişoarei

DISTRIBUIȚI

Când vezi cum se ruinează clădirile de patrimoniu din centrul Timişoarei, cum sunt lăsate să se prăbuşească fără ca cine va să ia măsuri ferme (amenzi drastice, nu simbolice, nu doar din partea primăriei, ci şi a oficialilor din cultură) nu te poţi gândi decât că cineva are tot interesul ca acestea să pice, să se şteargă de pe faţa pământului, pentru a deveni “terenuri fertile” pentru afaceri imobiliare moderne.

“Mai mult de un an, am tot postat această catastrofă, post restaurare, provocând suferinţă la două monumente istorice importante, în plin centrul istoric al Timişoarei. Probabil, cei afectaţi precum şi cei în drept au alte priorităţi şi preocupări decât situaţia patrimoniului construit aflat în grija lor”, trage un nou semnal de alarmă muzeograful Dan Octavian Paul, şeful Laboratorului restaurare şi conservare din cadrul Muzeului Naţional al Banatului.

“Pârâul” sapă din temelii istoria cetăţii. În imagine este ceea ce a mai rămas din clădirea de pe strada Eugeniu de Savoya nr. 16, care de aproape 20 de ani strigă tăcut după ajutor în zadar, pentru că nu are salvatori.

Pe la începutul anilor 2000, chiriaşul care a câştigat licitaţia se angaja să facă restaurarea, expertizele tehnice au arătat că infrastructura este mult prea şubrezită, au urmat o altă licitaţie şi un proces în urma cărora chiriaşul a cumpărat imobilul de la primărie, cu 100.000 de euro, care în scurt timp a fost revândut unor firme (una din Bucureşti) cu mai bine de 1 milion de euro.

Primăria a dat ceva amenzi, mai mult nu poate face pentru că nu este proprietară. Dar aceeaşi imagine de mizerie o împrăştie peste oraş fosta cazarmă U, iar dacă nu se va interveni la timp, modelul va fi urmat de clădirea Primăriei Vechi, un simbol în tot ceea ce a însemnat istoria Timişoarei, din perioada medievală până azi. Este în proprietatea primăriei, este putredă, acolo funcţionează Facultatea de Muzică şi Teatru a UVT, care a semnat recent, la ADR Vest, un contract de construire a unor spaţii destinate acestei facultăţi în … campusul Oituz. Probabil că facultatea va fi “evacuată” de aici, în doar câţiva ani, în apropierea penitenciarului. Interesele (afacerile imobiliare) mari bat până departe şi au strategii în ani. 

Comentarii

comentarii