Acasă Actualitate Ploile au pus la grea încercare reţeaua de canalizare din Timişoara

Ploile au pus la grea încercare reţeaua de canalizare din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Având în vedere vremea ploioasă din ultimele zile, Aquatim vine cu câteva precizări utile pentru timişoreni. Ploile recente nu au pus probleme majore sistemului de canalizare din Timişoara, au fost doar câteva obturări de racorduri, soluţionate rapid de echipele de intervenţie ale Aquatim. Însă, în timpul unei ploi, debitul apelor care ajung la staţia de epurare poate creşte până la o valoare de peste 10 ori mai mare decât media obişnuită. “Circa 70% din problemele reclamate de clienţii noştri prin dispecerat se referă la obturarea racordurilor de canal. Racordurile se înfundă de cele mai multe ori pentru că oamenii confundă canalizarea cu coşul de gunoi. Este interzisă aruncarea în chiuvetă, în WC sau direct în canal, a gunoaielor menajere solide, lichidelor cu suspensii, grăsimilor, substanţelor cu agresivitate chimică, produselor inflamabile. Acestea se depun pe pereţii canalelor şi pot forma obturări sau dopuri, care împiedica evacuarea apelor uzate”, a precizat Ilie Vlaicu, directorul Aquatim. De asemenea, şoferii trebuie să fie atenţi să nu parcheze autoturismele deasupra gurilor de vizitare a canalizării sau a receptorilor stradali, pentru a nu împiedica accesul echipelor de intervenţie, în cazul înfundării acestora. Pentru imobilele care au subsoluri ce se pot inunda, în cazul ploilor abundente, se recomandă montarea unei clapete anti-refulare. În Timişoara, reţeaua de canalizare funcţionează gravitaţional şi colectează atât apele reziduale, cât şi pe cele provenite din ploi, transportându-le către staţia de epurare a apelor uzate. Apa epurată este deversată ulterior în râul Bega. Reţeaua de canalizare, cu o lungime de aproximativ 500 km, este permanent verificată, întreţinută şi, în caz de nevoie, reparată de către echipele de intervenţie ale Aquatim SA. În cazul blocării sistemului de canalizare, se poate apela dispeceratul Aquatim SA, la numărul de telefon 0256 201 362 – non stop.

Comentarii

comentarii