Acasă Politica PMP Lugoj se reorganizează și își caută candidat de primar

PMP Lugoj se reorganizează și își caută candidat de primar

339
DISTRIBUIȚI

Filiala din Lugoj a Partidului Mişcarea Populară și-a stabilit noua echipă de conducere, după ce președintele PMP Timiș, Cornel Sămărtinean, l-a desemnat în funcția de președinte al PMP Lugoj pe consilierul local Cristian Cornean. „Este vorba despre o conducere interimară care va gestiona destinele filialei, urmând ca în viitorul apropiat să fie organizate alegeri interne”, a anunțat noul lider al PMP Lugoj, Cristian Cornean, menționând că printre obiectivele noii conduceri se află pregătirea alegerilor prezidențiale, precum și identificarea unor candidați pentru Consiliul Local și pentru funcția de primar al municipiului Lugoj. Printre persoanele cu care deja au avut loc discuții în vederea unei viitoare candidaturi pe listele PMP se află și consilierul local Liviu Brîndușoni, fostul președinte al USR Lugoj. „Noul Birou local va avea ca obiective principale, pe de o parte, întărirea capacității de organizare a PMP Lugoj pentru alegerile prezidenţiale și, pe de altă parte, identificarea în viitorul apropiat, a unor candidaţi pentru alegerile locale de anul viitor, atât pentru Consiliul local, cât şi pentru funcţia de primar. În acest sens, au fost iniţiate discuţii cu mai mulţi posibili viitori candidaţi din partea PMP Lugoj, care să maximizeze rezultatele alegerilor. Între aceştia se numără şi consilierul local Liviu Brîndușoni, dar şi alte persoane care să completeze echipa de tineri, alături de care PMP Lugoj să îşi atingă obiectivele electorale”, a mai precizat președintele PMP Lugoj, Cristian Cornean.

Comentarii

comentarii