Acasă Actualitate PNL Timiș așteaptă acordarea unui nou post cu greutate în administrația centrală

PNL Timiș așteaptă acordarea unui nou post cu greutate în administrația centrală

DISTRIBUIȚI

Postul de secretar general adjunct fără care a rămas PNL Timiș ar urma să fie înlocuit de un altul, la București. Cel puțin asta speră Alin Nica, liderul filialei. El susține că decizia a fost una neașteptată, postul fără de care a rămas Bogdan Ghelbere fiind acordat altei filiale județene.

”Am aflat că în urma unor negocieri politice după schimbarea conducerii Partidului Național Liberal s-a hotărât ca această poziție să revină altei filiale decât Timișului, urmând ca filiala noastră să obțină alte poziții la centru. Urmează ca în săptămânile viitoare să trimitem CV-urile pentru aceste poziții, o să vă comunic la momentul respectiv”, spune șeful PNL Timiș.

De obicei extrem de temperat atunci când se referă la conducerea centrală a partidului, el e mai combativ acum, după schimbarea intervenită. Nica admite că postul lui Ghelbere a fost primit la schimb cu cedarea celui de prefect de Timiș.

”Foarte urât, nu împărtășesc această metodă de a hotărâ în partid pozițiile care revin formațiunii noastre și, evident că nu sunt de acord cu acest mod de lucru. Noi renunțasem la postul de prefect pentru postul de secretar general adjunct al guvernului. Se pare că așa e la București, cum se schimbă o conducere anulează tot ce s-a discutat anterior. Trebuie să reluăm de la zero toate discuțiile. Nu avem un deadline, dar într-un timp rezonabil, o săptămână. Trebuie să discutăm și în partid, cu colegii. Noi trebuie să venim cu propuneri și ulterior discutăm, și oameni, și poziții pe care le vizăm”, mai spune șeful PNL Timiș.

El încearcă să demoleze o realitate de București și spune că nu se va propune un inginer la Cultură.

Comentarii

comentarii