Acasă Actualitate PNL Timiş își renovează sediul

PNL Timiş își renovează sediul

DISTRIBUIȚI

Au fost făcuți primii pași pentru reabilitarea clădirii care găzduiește sediul PNL Timiş, edificiu lăsat în paragină de mai mulți ani, din cauza neînțelegerilor dintre proprietari. Este vorba despre clădirea în care își are sediul Filiala Timiș a PNL, situată în Piața Unirii, colț Vasile Alecsandri cu Gheorghe Lazăr.  Considerată una dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara, fosta Bancă de Scont (Casa Steiner Miksa) își va regăsi eleganța și prestanța de altă dată. Constructorul a început astăzi să monteze schela și, în perioada următoare, vor începe lucrările de consolidare ale acoperișului. Intervențiile se vor face etapizat, la faţadă, la acoperiş, la structură și în interior.

Costul estimat al reabilitării este de aproximativ 500.000 de euro, partea care revine PNL fiind de peste 100.000 euro, restul sumei fiind împărțit în funcție de cota parte a celorlalți proprietari.

Casa Steiner Miksa a fost construită în anii 1906-1908, în stilul specific anilor 1900, cu influenţe ale curentului secession, după planurile arhitecţilor Márcel Komor şi Dezsö Jakab.

Comentarii

comentarii