Acasă Politica PNL Timiş: Posibilă fraudă electorală de proporţii. 7.500 de persoane pe liste...

PNL Timiş: Posibilă fraudă electorală de proporţii. 7.500 de persoane pe liste suplimentare

DISTRIBUIȚI

frauda

PNL Timiş atenţionează asupra unei posibile fraude electorale de proporţii în timiş. Din informațiile generale centralizate la nivelul Filialei PNL Timiș până la ora 19,00 la nivel județean au votat peste 7.500 de persoane pe liste suplimentare, număr care reprezintă aproximativ 11% din totalul persoanelor care și-au exercitat dreptul la vot.

PNL apreciază acest procent ca neobișnuit de mare și învederează Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la o posibilă fraudă electorală de proporții prin încălcarea mai multor litere ale art. 53 din Legea 33/2007 și ale dispozițiilor Codului Penal în materie electorală. PNL Timiș a făcut mai multe sesizări către Biroul Electoral de Circumscripție Nr. 37 Timiș care până la ora la care s-a transmisă această sesizare către AEP au rămas fără răspuns. PNL Timiș a transmis această sesizare către Autoritatea Electorală Permanentă, prin care cere o verificare a situației prezentate în cel mai scurt timp posibil și luarea de urgență a măsurilor care se impun. Sesizări similare vor fi trimise către BEJ Timiș și IPJ Timiș.

 

Comentarii

comentarii