Poetul George Lână și-a lansat al nouălea volum de poezie, în engleză și română, intitulat Topirea la rece, marți, 23 noiembrie, la Teatrul Merlin din Timișoara.
Lansarea a fost amânată cu mai mult de un an, din cauza pandemiei COVID19.
Cu acest prilej, poetul George Lână și-a exprimat crezul poetic:
“Nu îmi este rușine să spun că nu sunt genial, iar această judecată mi-a dat multe bătăi de cap și mi- a făcut să îmi crească chiar câteva perechi de aripi de care aveam nevoie. În țara asta cei mai mulți care scriu se cred geniali, iar dacă avem asemenea gândire, atunci uităm să ne mai facem datoria fața de cuvânt, fața de cititor și să ne respectăm pe noi, înșine.
Trebuie să ne facem datoria față de cuvânt față de noi, să ne respectăm pe noi și totodată pe cititori. Mi-a prins foarte bine că am înțeles din start acest lucru și mi-am format reflexul de a munci textul, astfel am reușit să ies triumfător în fața cuvântului. Ceea ce nu este puțin lucru. Pe cititor nu îl mai interesează câte variante are poemul, în criza aceasta de timp.
Dacă poemul îți trezește emoție și te pune pe gânduri e semn că poetul a reușit o poezie bună care se poate apropia de marea poezie. În viziunea mea marea poezie este raportul armonios între emoție și idee”.
Scriitoarea Aantuza Genescu, traducătoarea poeziei lui George Lână în limba engleză, a observat două planuri în volumul Topirea la rece. Unul este aici, pe pământ, unde trăim cu toții și altul, dincolo, locul în care vom ajunge cândva, nu știm când.
La George există un sentiment optimist al morții. El nu se teme de moarte nici de veșnicia ei. Moartea la George este dezintegrarea în cuvinte”, spune Antuza Genescu.
Poetul George Lâna își cunoaște foarte bine rolul în poezia locală și națională. Poetul George este un bărbat tragic și hotărât. Trecerea prin fenomenul dezintegrării prin cuvinte e o tânjire spre o eternitate pe care George o va petrece în mintea și inima Măriei Sale, cititorul. Cele mai pătrunzătoare poeme sunt cele mai scurte și care au un farmec aparte și rămân în mintea cititorului. Acestea sunt cele mai frumoase poeme ale lui George Lână – mai constată Antuza Genescu.
În Topirea la rece, exista o religiozitate mult mai prezentă decât în volumele anterioare. Poetul vorbește de un reper: papa Francisc. Spiritul religios e spiritul de poet care simte nevoia să se exprime și în alte modalități. În Topirea la rece, descoperim și trăirea dragostei, care este un sentiment foarte puternic. Numai trecerea pe lângă femeia iubită capătă proporții cosmice. Sentimentul e atât de intens, în poezia lui George Lână, încât anulează gravitația.
Redăm o parte din postfața scrisă de Dan Sgârță, la volumul Topire la rece:
”După ce i-a smuls timpului taina și vlaga – spațiul dintre două secunde fiind paradigma emblematică a poeziei lână-georgiene loc geometric al întâlnirii axei cerului cu axa mundană, al îmbrățișării misterului cu inconsistența profană, spațiul inefabil de unde lucrurile își iau semnificația și deplinătatea – iată-l pe George Lână, după numai un an propunându-ne o nouă salbă de perle poetice, mai toate decriptabile în cheia acestei paradigme….
O bună parte din poemele volumului au ca tematică această ecstază erotică – dorința de îmbrățișare și interiorizare a lumii, luminată acum de adânci și definitive înțelesuri -denunțând în fond setea absolută de mântuire, dar înțeleasă mai mult în accepția telurică, păgână a termenului: pentru vechii greci a te mântui înseamnă a-ți redobândi întregimea, armonia unui echilibru ipostatic, nesupus uzurii și corupției devenirii.
Poetul află că nu există în mod nemijlocit ca individ natural. Conștiința și biruința asupra morții presupun o nouă definire identitară.
Prin renunțarea la sine, Celălalt este integrat în economia propriei vieți în locul lăsat liber prin suprimarea egoului individual. De aici nevoia de intimă comuniune cu ființa nealterată a lucrurilor. De aceea vorbim aici de un erotism metafizic, de o dragoste care sporește în sânul vieții. E foarte potrivită aici vorba unui filosof danez de secol 19: cea mai scurtă cale către tine însuți trece prin celălalt.”.
Redăm penultimul și ultimul poem al volumului Topire la rece, semnat de George Lână
Fiecare poem de dragoste pe l-am scris/este oglinda în care binecuvântat/la scara unu la unu/mă revăd lângă o femeie/alături de care am înfruntat Neantul/ce mi-a hrănit constant sufletul și bărbăția/ori poate numai iluzia lor.
Îmi vine să urlu/nu mai privesc în nicio oglindă/mă năpădesc solzi de aramă/
Voi câteșitoate/ frumoasele toantele/deșteptele hâdele/ de care am fost îndrăgostit/ rugați-vă pentru clipa acestui poet/să nu-i curme lumina/ din pixu-i vrăjit/universal Gâdele.
