Acasă Cultura Poetul Petre Stoica ar fi împlinit 80 de ani

Poetul Petre Stoica ar fi împlinit 80 de ani

DISTRIBUIȚI

Născut pe 15 februarie 1931, în Peciu Nou, județul Timiş, Petre Stoica a fost poet, traducător, publicist şi colecţionar de presă. A făcut parte din „generaţia ’60”, alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag, Modest Morariu, Vasile Gordu. A publicat 41 de volume de poezii şi a primit numeroase premii. Pe 21 martie 2009, când poetul s-a stins la Jimbolia, lumea culturală din Banat şi din România a pierdut o personalitate de seamă, un model iubit şi urmat de mulţi.

Primarul oraşului Jimbolia despre Petre Stoica

Ultimii 15 ani de viaţă, poetul i-a petrecut la Jimbolia. Prieten cu primarul Kaba Gabor, Petre Stoica a realizat un muzeu al presei, pe fundaţia propriei colecţii de publicaţii. La 14 septembrie 2007, acesta şi-a văzut împlinit visul, odată cu inaugurarea Muzeului Presei „Sever Bocu”, pe strada Lorena din Jimbolia. „Pentru Jimbolia, Petre Stoica a însemnat farul cultural care ne-a călăuzit în ultimii 15 ani din viaţa lui. El a revitalizat activităţile culturale din oraş. Pentru mine a fost ca un frate mai mare, mereu mi-a fost alături. Mi-a dat sfaturi, atât pentru activitatea de primar, cât şi pentru viaţă, în general. Dispariţia lui a fost o pierdere mare pentru oraş. Încercăm să nu îl uităm şi să-i reţinem numele ca un brand. Sâmbătă, primăria şi Clubul Rotary au planificat o acţiune de strângere de fonduri pentru Muzeul Presei, care a fost cea mai mare realizare a lui Petre Stoica, pe planul înfiinţării de instituţii”, a declarat Kaba Gabor, primarul oraşului Jimbolia, în ziua în care bunul său prieten ar fi împlinit 80 de ani.

2011 – „Anul Petre Stoica”, la Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor

Pentru a marca deosebita participare a lui Petre Stoica la literatura din România şi chiar din Europa, Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor organizează, în 2011, o serie de activităţi evocatoare. „Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor a declarat anul 2011 ca Anul Petre Stoica. Am decernat primul Premiu Petre Stoica, pe 21 ianuarie, lui Şerban Foarţă. Luna viitoare vom lansa o carte, scrisă de mine: Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale. În luna aprilie vom lansa o carte cu poezii inedite scrise de Petre Stoica. În mai, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură, vom organiza o zi de dialoguri privind literatura şi personalitatea poetului. Contăm pe sprijilul Primăriei Jimbolia şi al unor prieteni din ţară şi străinătate ai lui Petre Stoica. O să avem invitaţi traducători ai lui din Germania şi Austria. Oameni de care el a fost foarte apropiat. Dacă unul dintre scriitorii contemportani a avut prieteni mulţi, unii extraordinari, acesta a fost Petre Stoica. Sperăm să-i avem la Timişoara, la evenimentele menţionate”, a declarat Cornel Ungureanu, preşedintele Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor.
 

Comentarii

comentarii