Acasă Cultura Poetul Robert Șerban prezintă Timișoara la Ziua Limbii Române 2021, la București

Poetul Robert Șerban prezintă Timișoara la Ziua Limbii Române 2021, la București

DISTRIBUIȚI

Poetul Robert Șerban prezintă Timișoara la Ziua Limbii Române 2021  care se desfășoară la București. Alături de el mai participă 20 de scriitori din întreaga țară.

Astfel, marți, 31 august 2021, de Ziua Limbii Române, între orele 16.00-19.00, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu, nr.8 ), va avea loc Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a XIII-a, difuzat, de la ora 22.00, de Radio România Cultural.

21 de nume importante din generații și geografii literare diferite vor susține lecturi publice de câte 5 minute.

Sunt invitate 10 poete – Magda Cârneci, Ioana Crăciunescu, Mina Decu, Tatiana Ernuțeanu, Cătălina Matei, Rozana Mihalache, Livia Roșca, Olga Ștefan, Gabriela Toma și Elena Vlădăreanu – alături de 11 poeți – Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Florin Iaru, Ioan Matiuț, Radu Nițescu, Dan Pleșa, Ioan Es.Pop, Bogdan O.Popescu, Adrian Suciu, Robert Șerban din Timișoara, și Tudor Voicu. Invitat special: poetul și actorul Liviu Lucaci, rectorul UNATC ”I.L.Caragiale” din București.

Vor susține recitaluri câteva dintre cele mai importante și mai autentice nume ale blues-ului și jazz-ului contemporan românesc: Maria Răducanu, Mircea Tiberian și Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrionii Maratonului sunt Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu. Art director: Mihai Zgondoiu. Producător: Anamaria Spătaru. Organizatorii Maratonului de Poezie și Jazz sunt Primăria Municipiului București prin Muzeul Național al Literaturii Române din București și asociația Euro CulturArt. Proiect cofinanțat de Ministerul Culturii. Parteneri: CopyRo și Opera Scrisă.ro. Coproducător: Radio România Cultural. AgențiadeCarte.ro este partenerul media al evenimentului.

Intrarea la eveniment se face numai pe bază de invitații care pot fi solicitate la adresa de email cipariu@yahoo.com, în limita locurilor disponibile, cu păstrarea regulilor sociale și sanitare impuse de prevenirea Covid-19.

 

Comentarii

comentarii