Acasă Sport Poli îşi joacă ultima şansă pentru calificarea în primăvara europeană

Poli îşi joacă ultima şansă pentru calificarea în primăvara europeană

DISTRIBUIȚI

„Poli luptă pe trei fronturi: Cupa României, campionatul intern şi Europa League”, era fraza cel mai des folosită de oficialii alb-violeţilor până la eliminarea din Cupa României, provocată de Astra Ploieşti, o echipă din al doilea pluton valoric al Ligii I. În prezent, Poli luptă pe două fronturi. Este vorba despre campionatul intern şi Europa League. În campionatul României, elevii lui Sabău au reuşit să înregistreze prima înfrângere în faţa unui adversar pe care suporterii timişoreni îşi doresc tot timpul să-l vadă învins de favoriţi, Steaua Bucureşti. Cu toate acestea, „cavalerii” lui Iancu sunt în plasa liderului, la doar un punct diferenţă.
În Europa League, datele problemei s-au schimbat radical după ce Dinamo Zagreb, echipa care le-a administrat timişorenilor pe teren propriu un sec 3-0, a fost penalizată cu trei puncte. În acest fel „lanterna roşie” a seriei a fost predată de Poli celor de la… Dinamo Zagreb. Meciul de joi cu Anderlecht Bruxelles devine astfel capital în ceea ce priveşte şansele ca Poli să ajungă în primăvara europeană. În cazul unei victorii, alb-violeţii i-ar egala la puncte pe belgieni şi pe olandezi, pe ultimii însă, doar în cazul în care ar fi învinşi de croaţii de la Dinamo Zagreb. Timişorenii ar mai rămâne cu ceva şanse chiar şi în cazul în care ar scoate un rezultat de egalitate pe terenul belgienilor, dar în aceste condiţii, Alexa & Compania ar trebui să câştige detaşat ultimele două confruntări, cu Ajax Amsterdam şi Dinamo Zagreb.
Pentru jocul de joi, Ioan Ovidiu Sabău nu se confruntă cu nicio problemă majoră legată de sănătatea jucătorilor din lotul deplasat la Bruxelles, apt de joc fiind chiar şi Dorin Goga, atacantul care le-a lipsit bănăţenilor aşa de mult în jocul cu Steaua.

Comentarii

comentarii