Acasă Sport Poli se bate la titlu, dar Sabău este fluierat de fanii timişoreni

Poli se bate la titlu, dar Sabău este fluierat de fanii timişoreni

DISTRIBUIȚI

Primele două jocuri disputate de Poli Timişoara în returul campionatului au avut darul de a-i scoate din sărite pe suporterii echipei. Jocul urât prestat de băieţii lui Ioan Ovidiu Sabău a fost taxat de suporterii prezenţi la întâlnirea de vineri cu Politehnica Iaşi, aceştia cerându-i în cor demisia celui care a venit de la Gloria Bistriţa pentru a câştiga cu Poli primul titlu. La conferinţa de presă ce a avut loc după încheierea jocului dintre Poli Timişoara şi Politehnica Iaşi (încheiat cu victoria timişorenilor cu scorul de 2-1), “Moţul” s-a arătat dezamăgit de două aspecte. În primul rand, acesta a scos în evidenţă jocul execrabil al elevilor săi, despre care acesta a declarat că ştiu să joace “doar cu pase lungi”. Acesta este şi motivul pentru care cei mai mulţi dintre susţinătorii echipei nu mai merg la jocurile echipei, iar cei care o fac îl huiduie la scenă deschisă pe antrenorul timişorenilor. Cel de-al doilea motiv al mâhnirii “Moţului” este legat de atitudinea celei mai mari părţi a publicului care participă la jocurile echipei de pe arena “Dan Păltinişanu”. Sabău a cerut mai multă înţelegere publicului, amintindu-le suporterilor că Poli, de când este el antrenor, a avut şi rezultate foarte bune, amintind de dubla cu Şahtior Doneţk, dublă în urma căreia Poli a trecut de cel mai bun club ucrainean.
Dacă suporterii timişoreni scandează împotriva lui Sabău, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre finanţatorul Marian Iancu, care îl girează în continuare pe fostul internaţional. Antrenorul timişorenilor nu ar trebui să se bazeze în totalitate pe sprijinul lui Iancu, acesta asigurându-i şi pe predecesorii săi de toată susţinerea, finalul lăsându-se de fiecrae dată cu câte o destituire, fie că a fost vorba despre Gheorghe Hagi, Duşan Uhrin jr. sau Pele Balint.
Chiar dacă jocul nu se ridică la nivelul aşteptărilor suporterilor, Sabău are de partea sa rezultatele, Poli pierzând doar două jocuri în 19 etape, înregistrând cele mai puţine înfrângeri în acest sezon dintre echipele din Liga I. În urmă cu două sezoane, tot după 19 etape, Poli avea 35 de puncte, la fel cum are şi în prezent, antrenor fiind cehul Duşan Uhrin. Cu acelaşi antrenor în tur (17 etape) şi cu Pele Balint în retur, după 19 etape, Poli a înregistrat 41 de puncte, cele mai multe acumulate de alb-violeţi în acest interval, de la revenirea pe prima scenă fotbalistică. În prezent, cu cele 35 de puncte acumulate, Poli Timişoara este la două puncte în spatele liderului, CFR Cluj (diferenţa s-ar putea mări la cinci puncte dacă clujeni înving Steaua.
Suporterii celor de la Poli sunt nemulţumiţi în primul rand de felul în care evoluează favoriţii lor, acuzând faptul că Poli nu mai atacă cum o făcea altădată. Apetitul ofensiv al echipei a făcut ca Poli, în ultimele două sezoane, să devină regina golului în Liga I, lucru care e greu de crezut că se va mai întâmpla şi sezonul acesta, chiar dacă alb-violeţii au avut două jocuri în care au marcat câte şase goluri (6-0 pe teren propriu cu Ceahlăul şi 6-2 în deplasarea de la Mediaş). Totuşi, jocul timişorenilor nu este nici mai prost, dar nici mai spectaculos decât cel prestat de aceştia în ultimele sezoane. Atât în sezonul 2007-2008, cât şi în 2008-2009, Poli s-a remarcat şi prin golurile înscrise pe ultima sută de metri a jocurilor, cele mai multe dintre acestea chiar decisive.

Comentarii

comentarii