Acasă Actualitate Policlinica Banatul, inaugurată la Timișoara

Policlinica Banatul, inaugurată la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Noul sediu al Policlinicii „Banatul”, parte a complexului medical Regina Maria, a fost inaugurat la Timișoara cu 37 de cabinete medicale, o echipă extinsă de specialiști, 32 de specialități pentru adulți și copii și tehnologii moderne pentru evaluare și diagnostic.

La ceremonia de inaugurare a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, arhiepiscopul Timișoarei și mitropolitul Banatului, împreună cu clerici de la Centrul Eparhial și Catedrala Mitropolitană.

Slujba de binecuvântare a spitalului a fost săvârșită de către pr. Ionel Popescu, vicar eparhial și pr. ing. Timotei Anișorac, consilier eparhial la sectorul Patrimoniu și Construcții, răspunsurile liturgice fiind date de clerici de la Catedrala mitropolitană.

„Bine ați venit în acest loc unde, de astăzi, se vor revărsa harul și mila lui Dumnezeu și se vor împleti cu priceperea dumneavoastră ca medici. Dorim ca acest loc să rămână pentru cetățenii orașului, și nu numai, un loc de sănătate și alinare.

De aceea, ne rugăm ca bunul Dumnezeu să vă dăruiască pricepere, înțelepciune, răbdare și tot ceea ce este necesar pentru cei îi veți trata în această policlinică, astfel încât, dacă vor intra pe aceste trepte plângând, să părăsească această instituție medicală zâmbind, cu speranța că Dumnezeu a lucrat prin medici și prin puterea Sa în vindecarea lor. Domnule Director, Dumnezeu să vă ajute să faceți cât mai multe asemenea investiții în spațiul nostru românesc, pentru că suferința și nefericirea sunt foarte, foarte mari în popor”, a spus ÎPS Ioan.

Hub regional medical pe șase etaje și este cea mai mare policlinică din vestul țării la ora actuală

Evenimentul s-a bucurat și de prezența d-lui Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

„Este un moment extrem de emoționant pentru toată lumea, deoarece rețeaua de sănătate REGINA MARIA deschide a patra policlinică din Timișoara. Se numește Policlinica  “Banatul” și cu siguranță nu s-ar fi putut deschide fără sprijinul Arhiepiscopiei Timișoarei, deoarece suntem într-o clădire deținută de Arhiepiscopie, care este în momentul de față complet refăcută, cu o investiție de multe milioane de euro, făcută de rețeaua de sănătate REGINA MARIA.

Aici, 95 de medici oferă în prezent consultații nu doar timișorenilor, ci și celor din Arad, Caransebeș, Lugoj și din toată regiunea. Este un hub regional medical pe șase etaje și este cea mai mare policlinică din vestul țării la ora actuală. Mai mult decât atât, este un moment emoționant deoarece acest parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei este extrem de bun și util pentru timișoreni și pentru zona de vest.

Aici ne propunem să îngrijim și persoane care, de obicei, nu-și permit serviciile rețelei de sănătate REGINA MARIA. Cu ajutorul Arhiepiscopiei Timișoarei, am convenit și cei nevoiași, care au nevoie de servicii medicale, să poată accesa aceste servicii”, a precizat Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

 

Comentarii

comentarii