Acasă Actualitate Poliţia şi ATOP în Piaţa de la Pâncota

Poliţia şi ATOP în Piaţa de la Pâncota

DISTRIBUIȚI

Membrii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Arad, alături de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al judeţului Arad s-au aflat în oraşul Pâncota, unde a avut loc ce-a de-a doua acţiune din seria „Caravana ATOP – În slujba cetăţeanului”. Caravana este un proiect local, al cărui scop este acela de informare a populaţiei în ceea ce priveşte pericolul infracţiunilor contra patrimoniului. În cadrul proiectului, cele două instituţii şi-au propus desfăşurarea unei caravane, formată din membrii ATOP, specialişti din cadrul poliţiei, reprezentanţi ai administraţiei locale, voluntari, care se vor deplasa în localităţile din judeţ. Piaţa de la Pâncota, cea mai mare din judeţ, a fost locul unde preşedintele ATOP, Cristian Drăgan, alături de şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, comisar şef Alexandru Tanco, au împărţit pliante oamenilor şi le-au recomandat să se adreseze autorităţilor în cazul în care sunt probleme. Aici autorităţile au discutat cu cetăţenii despre problemele care pot face obiectul activităţii şi competenţei ATOP şi a Poliţiei. Au fost distribuite materiale informative şi s-au aplicat 50 de chestionare, prin care oamenii au fost întrebaţi dacă ştiu sau nu despre rolul şi atribuţiile ATOP, ale Poliţiei, despre măsurile care se pot lua în caz de infracţiuni care aduc atingere patrimoniului persoanelor. „Este bine ca cetăţeanul să ştie că are încredere în autorităţi şi că se poate adresa în orice moment, atunci când situaţia o cere”, a spus Iosif Retter, primarul Pâncotei. „Prin intermediul acestei campanii dorim informarea cetăţenilor, precum şi încurajarea persoanelor de a face sesizări, reclamaţii sau propuneri, atât în scris, cât şi în format electronic, pe adresa de e-mail sau telefonic, în legătură cu activitatea organelor de poliţie şi a altor organisme care asigură ordinea şi siguranţa publică, precum şi sesizări referitoare la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, a declarat Cristian Drăgan, preşedintele ATOP.

Comentarii

comentarii