Acasă Actualitate Poliția Locală Timişoara a marcat ”Săptămâna antiviolență în unitățile de învățământ”

Poliția Locală Timişoara a marcat ”Săptămâna antiviolență în unitățile de învățământ”

DISTRIBUIȚI

Poliția Locală Timișoara a fost prezentă miercuri, 21 noiembrie, la manifestările dedicate ”Săptămânii antiviolentă în unitățile de învățământ”, organizate de cadrele didactice de la Școala Gimnazială Rudolf Walther, manifestări axate în principal de activități sportive și recreative, la care au participat elevii școlii, coordonați de directorul Diana Utfineanț. De altfel, în cadrul aceluiași program, s-a constituit la nivelul unității școlare și o comisie pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, din care face parte și un reprezentant al Poliției Locale Timișoara. Școala Rudolf Walther se află, alături de alte nouă școli generale și licee,  printre unitățile de învățământ aflate sub supravegherea Poliției Locale, care efectuează patrulări în zonă, la intrările și la ieșirile de la ore, pentru a preveni aspectele legate de nerespectarea ordinii și liniștii publice, dar și alte fapte antisociale care îi au în vizor cu precădere pe elevi. Colaborarea atât pe planul siguranței elevilor, cât și pe planul informării elevilor și cadrelor didactice cu privire la actele normative care trebuie respectate va continua și în perioada următoare.
 

Comentarii

comentarii