Acasă Eveniment Poliţiştii comunitari amendează comercianţii de ţigări netimbrate

Poliţiştii comunitari amendează comercianţii de ţigări netimbrate

DISTRIBUIȚI

Agenţi de poliţie comunitară au participat, zilele acestea, alături de inspectori ai Primăriei Timişoara, la o serie de controale în câteva pieţe agro-alimentare din oraş. Au fost aplicate sancţiuni pentru problemele referitoare la curăţenia din perimetrul pieţelor, vânzarea de produse fără autorizaţie sau în locuri decât cele permise ori comercializarea cu ajutorul cântarelor neverificate metrologic, inedit fiind faptul că poliţiştii comunitari au amendat şi comercianţi de ţigări de contrabandă. “Două persoane care vindeau astfel de produse în zona Ana Ipătescu au fost sancţionate ieri conform HCL 321/2001. S. Mihai, de 54 de ani, şi N. Florin, de 25 de ani, ambii din Timişoara, au fost surprinşi ocupându-se cu astfel de îndeletniciri.
Ei aveau asupra lor, în două genţi, aproximativ o sută de pachete de ţigări pe care le ofereau spre vânzare.
Marfa a fost confiscată, iar cei doi au fost sancţionaţi cu amenzi de până la 250 lei”, spune Daniela Seracin, purtător de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara. Reprezentanţii Poliţiei Comunitare Timişoara explică faptul că mai mulţi timişoreni s-au declarat deranjaţi de comportamentul comercianţilor de ţigări netimbrate, care îi deranjează, fac mizerie, uneori sunt agresivi verbal şi adună în jurul lor tot felul de alte persoane certate cu legea.

Comentarii

comentarii