Acasă Eveniment Poliţiştii comunitari, ameninţaţi cu bătaia

Poliţiştii comunitari, ameninţaţi cu bătaia

95
DISTRIBUIȚI

altAflaţi în control în zona Pieţei Doina, câţiva agenţi de poliţie comunitară au fost înjuraţi şi ameninţaţi cu bătaia de angajaţii unei firme din zonă, somaţi în trecut să nu mai ocupe fără drept domeniul public. Deşi controlul nu viza, de această dată, firma respectivă, ci comercianţii care vând produse agro-alimentare lângă piaţă, pe trotuar, reprezentanţii societăţii somate în trecut i-au luat la rost pe comunitari.  „Au făcut scandal, adresând injurii şi expresii jignitoare, şi chiar ameninţându-i cu acte de violenţă pe poliţiştii comunitari sosiţi la faţa locului. Acest lucru i-a costat însă, cele trei persoane care au avut un astfel de comportament fiind sancţionate, conform Legii 61/1991 republicată. D. Cristina, de 36 de ani, din Timişoara, a fost sancţionată cu 800 lei, R. Bogdan, de 30 de ani, cu domiciliul în localitatea timişeană Ciacova, a fost sancţionat cu 1000 lei, iar D. Florin, de 38 de ani, cu domiciliul în Timişoara, a fost sancţionat cu 800 lei”, spune Daniela Seracin, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare Timişoara. 

 
 
 

Comentarii

comentarii