Acasă Actualitate Poliţiştii timişoreni învaţă cum să se poarte cu persoanele cu dizabilităţi

Poliţiştii timişoreni învaţă cum să se poarte cu persoanele cu dizabilităţi

DISTRIBUIȚI

20 de politişti din cadrul Poliţiei Comunitare Timişoara, Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş vor participa, în data de 29 aprilie, la Hotel Timişoara, la primul seminar din Timişoara cu privire la problematica persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi modalităţile de comunicare şi interacţiune a oamenilor legii cu acestea. “În cadrul seminarului se va răspunde la întrebări precum: Ce înseamnă dizabilitatea intelectuală? Care este situaţia acestor persoane în oraşul meu? Cum se manifestă aceste persoane? La ce trebuie să am grijă în interacţiunea cu acestea? Cum e bine să comunic cu ele? La cine pot să apelez dacă am un caz social care implică persoane cu dizabilităţi intelectuale?”, a precizat Laila Onu (foto), directorul fundaţiei. Evenimentul este organizat de către Fundaţia „Pentru Voi” Timişoara, cu  scopul de a promova incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Evenimentul face parte din proiectul Economia socială – o şansă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013” – „Investeşte în oameni!”.

Comentarii

comentarii