Acasă Sport Politehnica Timişoara păstrează şanse la Liga I

Politehnica Timişoara păstrează şanse la Liga I

DISTRIBUIȚI

Situaţia echipei de fotbal Politehnica Timişoara, căreia i s-a anulat licenţa de participare din sezonul 2011-2012 în primul eşalon fotbalistic al României, fapt ce aduce după sine şi excluderea din orice competiţie europeană, este pe cale de a se schimba, peste două săptămâni având loc o nouă adunare a Comitetului Executiv din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, prilej cu care se va discuta şi problema licenţierii echipei timişorene.  A avut loc o primă adunare a Comitetului Executiv în care s-a comunicat faptul că până la data de 20 iunie, regulamentul de acordare a licenţei de participare în Liga I se va modifica, drept pentru care Politehnica ar putea obţine dreptul de participare în primul eşalon fotbalistic. Din păcate, alb-violeţii nu vor putea evolua în preliminariile Ligii Campionilor şi nici într-o altă competiţie europeană din cauza datoriilor clubului timişorean către statul român precum şi faţă de clubul Benfica Lisabona. Modificarea ce ar putea surveni în regulamentul de licenţiere se referă la faptul că datoriile financiare ale unui club se vor transfera de la FRF către stat, acesta din urmă putând să amâne plata datoriilor unui club, fapt pentru care federaţia nu ar mai putea să oprească o echipă să joace în Liga I. Cu toate că există şanse reale ca Politehnica să nu fie retrogradată în Liga a III-a din sezonul următor, clubul timişorean trebuie să lămurească cum stau treburile în cazul transferului fotbalistului Laszlo Sepsi de la clubul portughez Benfica, transfer în urma căruia echipa bănăţeană mai trebuie să plătească bani. 

Suporterii – mereu aproape de Poli

Vestea retrogradării echipei timişorene i-a revoltat pe toţi susţinătorii echipei Politehnica, aceştia unindu-se ca de fiecare dată pentru a protesta împotriva deciziei FRF. După ce au ieşit în stradă să protesteze la o altă decizie a federaţiei, cea de depunctare în urma scandalului legat de palmaresul echipei alb-violet, suporterii Politehnicii au ieşit din nou în piaţa Operei din Timişoara pentru a-şi arăta ataşamentul faţă de Politehnica şi de a protesta faţă de decizia Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF. Acest lucru nu poate decât să întărească din nou ideea că la Timişoara se află cea mai iubită echipă din România, publicul de aici fiind alături de echipă mereu – atât în momentele bune cât şi în cele mai puţin frumoase.

 

Comentarii

comentarii