Acasă Actualitate Poliția germană avertizează: ”Timișoara, punct de interes pentru traficul ilegal de persoane”

Poliția germană avertizează: ”Timișoara, punct de interes pentru traficul ilegal de persoane”

DISTRIBUIȚI

”Timișoara, punct de interes pentru traficul ilegal de persoane”, spune poliția federală germană, care conideră orașul de pe Bega o nouă ”ancoră” a traficanților.

Traficanţii de persoane folosesc tot mai mult Timişoara, oraş cu 300.000 de locuitori din vestul României, ca „ancoră” pentru transportul ilegal de migranţi către Europa de vest, consemnează portalul de ştiri despre migraţie infomigrants.net, publicaţia germană Welt şi site-ul ungar hirado.hu, conform libertatea.ro.

Timişoara „joacă un rol central ca punct de interes pentru organizaţiile de trafic ilegal de persoane din Balcani”, a declarat poliţia federală germană pentru Welt am Sonntag.

Această evoluţie se produce în contextul în care majoritatea frontierelor de pe ruta balcanică de imigrare din Turcia în Europa occidentală sunt închise de aproape trei ani, dar fluxul migranţilor nu s-a oprit, iar traficul ilegal de persoane prosperă, apărând noi centre de trafic.

Se crede că migranţii sunt ascunşi în camioane în Timişoara şi în apropiere, urmând să fie trecuţi clandestin în Ungaria, la o distanţă de circa o oră cu maşina, iar de acolo mai departe spre vest, dincolo de graniţa austriacă şi în Germania. Majoritatea traficanţilor provin din „Europa de sud şi de est”, mare parte din camioanele folosite fiind înregistrate pe numele unor companii turceşti, a menţionat poliţia, conform Agerpres.

În multe cazuri camioanele au în zona de încărcare un planşeu fals la 40-50 cm deasupra celui adevărat, iar migranţii sunt ascunşi în acest spaţiu, care însă fiind extrem de restrâns îi expune, potrivit poliţiei, la riscul de a se sufoca.

Cei care vor să ajungă în Vest ar plăti pentru astfel de călătorii câteva mii de euro: un tată din Siria a plătit 5.500 de euro pentru ca familia lui să treacă din România în Germania. Cei care rămân fără bani rămân adesea blocaţi la jumătatea rutei. Zidurile şi patrulele de pe traseu fac aproape imposibilă traversarea graniţelor fără ajutorul traficanţilor.

Comentarii

comentarii