Acasă Eveniment Poliția Locală Timișoara a dat amenzi de peste 100.000 de lei, numai...

Poliția Locală Timișoara a dat amenzi de peste 100.000 de lei, numai anul acesta, pentru șantierele care nu s-au conformat regulilor privind protecția mediului

DISTRIBUIȚI

În primele două luni și jumătate din anul 2023, polițiștii locali au dat amenzi de 115.000 de lei șantierelor care nu au respectat legislația privind protecția mediului. În general, constructorii murdăreau căile publice cu noroi, nu își spălau autovehiculele la părăsirea șantierului, nu salubrizau zonele murdărite sau depozitau mărfuri pe traseu. Au fost depistate, în total, 54 de abateri.

„Au fost controlate locații precum Bdul Take Ionescu, Liviu Rebreanu, Străzile Dorobanților, Labirint, Renașterii, Piatra Craiului, Grigore Alexandrescu, Marginii, Augustin Coman, Gării, Mircea cel Bătrân, Măgura, Piața Victoriei, Calea Moșniței, Splaiul Nicolae Titulescu. În urma acestor verificări au fost aplicate, de la începutul acestui an și până în prezent  un număr de 54 sancțiuni contravenționale, în valoare de 115.500 lei, conform HCL 320/2022 și HCL 333/2022 pentru fapte precum murdărirea căilor publice cu noroi, neamenajarea rampei de spălare pentru autovehicule la ieșirea din șantier, neamenajarea drumurilor în organizarea de șantier, neefectuarea lucrărilor de salubrizare a organizărilor de șantier, depozitarea direct pe trotuar, sol a materialelor de construcții, necolectarea deșeurilor din construcții în containere speciale etc”, explică reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Aceștia mai spus că astfel de acțiuni sunt organizate permanent atât ca urmare a autosesizărilor polițiștilor locali, cât și ca urmare a sesizărilor primite din partea cetățenilor.

Comentarii

comentarii