Acasă Eveniment Poliția Locală Timișoara și-a făcut datoria: amenzi pentru mașinile parcate neregulamentar în...

Poliția Locală Timișoara și-a făcut datoria: amenzi pentru mașinile parcate neregulamentar în zona centrală

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 6 februarie, polițiștii locali din Timișoara au răspuns unei sesizări primite și au aplicat avertismente și amenzi în cazul mașinilor parcate ilegal pe străzile pietonale din Timișoara și celelalte din apropierea Pieței Sfântul Gheorghe. În total, polițiștii locali au aplicat opt autocolante și au dat o sancțiune.

„Pe strada Augustin Pacha au fost aplicate 3 autocolante și o sancțiune; în Piața Sf. Gheorghe a fost aplicat un autocolant; pe strada Mușat a fost aplicat un autocolant; pe bulevardul Revoluției au fost aplicate trei autocolante. Pe strada Eugeniu de Savoya se aflau 2 autoturisme de la Poliția Națională. În total sunt 8 autocolante aplicate și o sancțiune”, au răspuns polițiștii locali.

Reamintim, încă din luna martie a anului trecut, au început să se înmulțească mașinile parcate neregulamentar în zona pietonală din centrul Timișoara. Cauza a fost trecerea Poliției locale în subordinea M.A.I. la instaurarea stării de urgență. Odată cu starea de alertă și, mai apoi, cu revenirea unor efective tot mai numeroase de polițiști locali înapoi în subordinea autorităților locale, au fost reîncepute și astfel de acțiuni. La Timișoara, în mod special, Poliția Locală a început să soluționeze sesizările cetățenilor de abia după luna noiembrie, când primarul Dominic Fritz l-a schimbat pe Dorel Cojan cu Dumitru Domășnean la șefia direcției.

Comentarii

comentarii