Timisoara

°C



„Surprizele” bugetului local – în varianta consilierilor lugojeni ai PDL

Adrian%20Serendan.jpgProiectul de buget al municipiului Lugoj pentru 2012 a fost dezbătut şi de către democrat-liberalii lugojeni, în cadrul unei conferinţe de presă. Adrian Serendan, liderul grupului de consilieri PDL din Consiliul Local Lugoj, a declarat că executivul a propus „un proiect de buget fabulos”, dar… „cu foarte multe surprize”.

„Am constatat că este un proiect de buget fabulos, dar, făcând o comparaţie cu anul 2011, am sesizat că au fost diminuate toate bugetele care afectează salarizările şi au crescut foarte mult fondurile pe partea de investiţii. Cum 2012 este un an electoral, sigur că domnul primar îşi doreşte să realizeze în acest an tot ceea ce nu a făcut în ceilalţi trei ani. Spun asta pentru că în anii 2009, 2010 şi 2011, grupul de consilierii PDL a solicitat realizarea unor lucrări necesare pentru municipiu, dar uitate de Executiv. Acum constatăm că sunt prevăzute sume în buget pentru aceste obiective. Un astfel de obiectiv este blocul MApN, care a fost aprobat în urmă cu câţiva ani, pentru 58 de apartamente, iar acum constatăm că apare în buget cu o sumă în vederea reproiectării pentru o compartimentare la 64 de apartamente. O altă surpriză în proiectul de buget sunt banii alocaţi pentru clădirea primăriei. După ce aceasta a fost reabilitată cu peste 700.000 de lei, acum apare o suplimentare de 160.000 de lei. Surprize de proporţii sunt şi la capitolul învăţământ. Aproape la toate liceele şi grupurile şcolare au fost prevăzuţi bani pentru supraveghere video. Surpriza este că au fost alocate fonduri şi pentru Grupul Şcolar „Ştefan Odobleja”, deşi acesta a fost propus de către domnul primar pentru a se comasa cu Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte”. În plus, suma e mult mai mare decât la celelalte şcoli. Dacă pentru Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” au fost prevăzuţi 50.000 de lei, la Grupul Şcolar „Ştefan Odobleja” s-au alocat 200.000 de lei. O altă surpriză se referă la Spitalul Municipal, pentru care sunt prevăzuţi 600.000 de lei, însă aceşti bani apar din sursele proprii ale spitalului. Surprize apar şi la Clubul Sportiv Municipal, unde s-au alocat un milion de lei, tot din surse proprii. Surprize sunt inclusiv la amenajarea ştrandului, unde sunt prevăzuţi în buget 5.267.000 de lei şi 6.000.000 de lei pentru bazinul acoperit. Cinematograful „Victoria” nu are alocat pentru anul acesta decât un milion de lei şi e puţin probabil să se şi finalizeze. Referitor la Ştrand, reamintesc faptul că în proiectul de hotărâre e prevăzută suma de 80.000 de lei, dar anul trecut a fost făcută o evaluare a ştrandului la suma de 49.000 de lei. Nu înţeleg de ce în proiect a fost trecută suma de 80.000 de lei, dacă evaluarea a fost făcută la 49.000 de lei. Dar pot să vă spun că evaluatorul a stabilit gradul de uzură al lucrărilor făcute, în anul 1962, de IRIL (societatea „Timişul” – n.r.), la 91,45%. Iar orice construcţie care are un grad de uzură mai mare de 90% presupune dărâmarea. Nu înţeleg de ce trebuie să dăm banii aceştia, pe care consilierii PDL sunt acuzaţi că nu dorim să-i dăm, ca după aceea să dărâmăm acele construcţii de la care nu vom putea să folosim nici măcar fierul vechi. Sigur că poziţia era ideală pentru construirea bazinului de înot în faţa ştrandului, iar sugestia a venit chiar din partea mea, dar soluţia pe care am dat-o noi este aceea de a i se pune în vedere proprietarului să evacueze în maxim trei luni de zile ce are de luat de acolo, ceea ce valorează probabil vreo 1.000 de euro, nicidecum 12.000 de euro cum e făcută evaluarea. O altă cheltuială care e hilară în acest proiect de buget se referă la prinderea câinilor vagabonzi. Suma prevăzută în buget pentru prinderea câinilor vagabonzi e de 120.000 de lei. La începutul anului, Salprestul a făcut o verificare şi a numărat câinii vagabonzi din Lugoj. Sunt 300, cu aproximaţia cuvenită. Dacă împărţim 120.000 de lei la 300 de câini, rezultă că pentru prinderea unui câine vom plăti 400 de lei. La această sumă, cred că se găsesc doritori care să prindă câinii, iar pentru fiecare  patruped predat să primească 400 de lei. Cred că astfel, în două săptămâni, vom eradica toţi câinii fără stăpân din Lugoj şi nu o să ne trebuiască încă doi ani pentru prinderea lor”, a spus Adrian Serendan, menţionând că poziţia finală a consilierilor PDL privind bugetul local va fi exprimată în plenul şedinţei extraordinare a Consiliului Local, de joi, 2 februarie.


 

 

Citiri: 316

Comentarii (1)

...
Cred ca acest primar e cel mai dezastruos de dupa revolutie,de cand e primar nici sa socoteasca nu stie saracu prof,sau stie doar pt el.E antisocial ce face desi ziced ca a facut ceva in oras ,doar stricaciuni care nu le va mai repara nimeni ,asa cum nu a mai reparat dupa Iliescu!Lugojenii sant tembeli carae l-au votat,o sa sufera tot ei si copiii lor,Vrea sa darame toate fantanile di oras facute de Martinescu,chipurile ca e prea mult intretinerea, 2 lei de persoana pe an ,asa si cu cainii si multe ,multe alte.In tot ce face are un interes ascuns,400 lei sa prinzi un caine!!!A mai facut un gard cu 300 lei metru si nu l-a intrebat nimeni nimic.E o javra...Acum vrea sa distruga stadionul,asata e capitalism salbatic sustinut de antisociali democrati
nelu , 04 February 2012 | url

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere

 

 

Toate categoriile