Timisoara

°C



Ţărăniştii lui Ciuhandu vor alianţă cu USL

b_290_0_16777215_0___images2_stories_pntcd_usl.JPGUPDATE Preşedintele PNŢCD Timişoara, Adrian Orza, califică declaraţiile făcute de Sasca şi Hehn drept „hazardante”

UPDATE 2 Senatorul liberal Nicolae Robu spune că în PNL nu s-a discutat problema primirii aripii Ciorbea-Ciuhandu a PNŢCD în USL

UPDATE 3 Horia Cristian: „Sunt sigur că PNL, prin tot ceea ce va face, nu va înşela aşteptările timişorenilor şi dorinţa lor de a avea o nouă administraţie în Timişoara”

„Prima dată să se stabilească la nivel naţional, să se dea de acolo semnalul, noi ştim ce avem de făcut aici”, spune Viorel Sasca, prim-vicepreşedinte PNŢCD Timiş

Se vorbeşte pe la Bucureşti, la nivel central, despre o posibilă alianţă PNŢCD – aripa Victor Ciorbea şi Ciuhandu, cu USL.

Lucrurile nu au coborât încă până la nivel local, dar vorbele umblă, iar ţărăniştilor ce-l au pe Ciorbea în frunte le-ar surâde o astfel de apropiere. „Există negocieri la o alianţă cu USL. Prima dată să se stabilească la nivel naţional, să se dea de acolo semnalul, noi ştim ce avem de făcut aici. Aici ne cunoaştem foarte bine între noi şi avem o colaborare în spate şi cred că putem găsi soluţiile care să satisfacă pe fiecare în parte. Se negociază o alianţă cu USL. S-ar plia foarte bine pe situaţia actuală. Acum se negociază... numai gruparea Ciorbea”, spune Viorel Sasca, prim-vicepreşedinte PNŢCD Timiş.

 „Modul cum se va face o alianţă cu USL va fi stabilit”

„Partidul caută să intre în dialog cu celelalte partide politice, a avut loc o primă rundă de dialog cu liderii USL. Modul cum se va face o alianţă cu USL va fi stabilit”, spune consilierul judeţean PNŢCD Dorin Hehn. Ţărăniştii încă încearcă să se înţeleagă cu cealaltă aripă – Pavelescu, PNŢCD fiind un partid care dă tare din aripi, iar facţiunile lui au serioase probleme în a se aşeza la masa dialogului. Sâmbătă, 4 februarie, a avut loc la Sighet Comitetul Naţional de Conducere al PNŢCD - Victor Ciorbea. Are loc în această lună un proces la 13 februarie, în care aripa Ciorbea contestă înscrierea în registrul partidelor politice al congresului lui Aurelian Pavelescu. Mai au loc două procese, pentru că au mai avut loc două congrese. Aripa Ciorbea a vorbit cu aripa Pavelescu şi i-a propus ca aripa care are organizaţii mai puternice în teritoriu să îşi scoată în faţă candidaţii pentru alegerile ce vor veni. Au şi soluţii de rezervă... „Dacă Aurelian Pavelescu nu înţelege linia corectă pe care trebuia mers pentru salvarea partidului şi se încăpăţânează să ducă partidul pe o linie secundară, va trebui să găsim o altă soluţie ca să nu ne poată cotesta”, spune Sasca.

UPDATE: Preşedintele PNŢCD Timişoara, Adrian Orza, califică declaraţiile făcute de Sasca şi Hehn drept „hazardante”. „Nu au avut loc niciun fel de discuţii în cadrul organizaţiei Timişoara sau Timiş legat de ceea ce trebuie să facem în privinţa alianţelor. Părerea membrilor în general e că trebuie să mergem singuri la alegerile locale. Nici nu am discutat acest lucru (n.r. - o alianţă cu USL) în cadrul organizaţiei. Orice afirmaţii de altă natură trebuie luate cu titlu personal. Chestiile astea se votează conform statutului în organizaţie, declaraţiile acestea trebuie privite cu o oarecare rezervă până nu sunt statutare. Nici nu s-a discutat. Se va ţine cont de punctul de vedere al membrilor. Discuţii, ca orice partid, ai cu tot spectrul politic, nu s-a decis nimic. Lucrurile acestea se decid prin vot şi e prematur să se prezinte vreo variantă ca fiind oficială”, a declarat Orza.

UPDATE 2: „În PNL Timiş nu s-a discutat până în prezent problema primirii aripii Ciorbea-Ciuhandu a PNŢCD în USL, pentru simplul motiv că această problemă nici nu se putea pune până acum, câtă vreme fruntaşii acestei aripi declarau ba că se pregătesc să se alieze cu PDL, pentru că aşa le cer popularii europeni, ba că nu concep să se prezinte în alegeri altfel decât pe cont propriu. Noi, PNL Timiş, avem propria traiectorie, pe care ne-am definit-o cu chibzuinţă - redefinind-o apoi, ca urmare a creării USL - şi pe care ne-am angrenat cu seriozitate şi muncă enormă şi nu vrem să ne abatem de la ea. Dacă există o cerere de colaborare politică înspre noi din partea cuiva, evident, inclusiv din partea PNŢCD, cu care am făcut tot posibilul să păstrăm o bună relaţie, din respect pentru ce a însemnat în istoria României acest partid, aşteptăm să ne fie adusă oficial la cunoştinţă şi stăm de vorbă. Nicidecum, însă, cu PNL pe poziţia pre şi mai ales post-electorală din 2008”, a declarat senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş.

UPDATE 3: O nouă declaraţie privind negocierile USL – PNŢ-CD aripa Ciorbea-Ciuhandu vine din partea deputatului PNL, Horia Cristian. „Salut, pe această cale, apropierea dintre USL şi PNŢ-CD.  Dincolo de diferenţele de doctrină dintre PNL şi PNŢCD (care e afiliat Partidului Popular European alături de PDL), noi dorim parteneriate cu toate forţele politice care au ca interes principal bunăstarea României şi a cetăţenilor săi. Aşa cum am subliniat în repetate rânduri, PNL are drumul său politic. Prin atitudine, poziţii politice şi integritatea acţiunilor membrilor şi reprezentanţilor săi, PNL a demonstrat că poate aduce în faţa timişorenilor profesionişti adevăraţi care şi-au demonstrat în repetate rânduri calităţile administrative şi manageriale, un exemplu în acest sens fiind senatorul Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara. Această încredere şi simpatie atrage după sine obligaţii faţă de timişoreni, obligaţii care sunt dincolo de negocierile politice. Sunt sigur că PNL, prin tot ceea ce va face, nu va înşela aşteptările timişorenilor şi dorinţa lor de a avea o nouă administraţie în Timişoara”, declară Horia Cristian, deputat PNL Timişoara.

Foto: imagine de arhivă, din pregătirea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, decembrie 2009

Citiri: 765

Comentarii (7)

PNTCD Maramures,aripa Lupu,Pavelescu nu va sustina USL
Org.PNTCD Timis nu a inteles nici in al 12 ceas,ca electoratul nu doreste o alianta politica cu PSD,acest fapt s-a demonstrat la alegerile presedintiale cand candidatul pop**ar a castigat clar in judetul Timis in fata candidatului socialist,acelas rezultat se preconizeaza si impotriva candidatului socialisto-liberal Crin Antonescu,PNTCD TREBUIE SA CANDIDEZE PE LISTE PROPRI SAU IN ALIANTA CU PDL,eu nu sustin o alianta cu UNPR.
taranist,de Maramures , 08 February 2012
mai asta le lipseste
Exact asta mai lipsea, mai multe hiene la un singur ciolan care se cheama banul public!
un cetatean , 08 February 2012
fiu de detinut politic
daca si pnt se aliaza cu psd, inseamna ca poltica e ultima muratura posibila. sa va fie rusine daca faceti asta!
Dumitru S. , 08 February 2012
Ar fi o grava eroare.
Era singurul partid curat si moral.Cei mai de valoare oameni politici
sunt in PNT.Chiar daca sunt in afara scenei principale,scena
pe care se prostitueaza aceleasi lighioane politice,corupte,hraparete,
traseiste si fara onoare e mult mai onorant pentru ei.De aceea au si fost votati
de marea majoritate a timisorenilor.Speram sa nu intre in cloaca usl-ista.
Ar fi o grava eroare.Au mai ramas pe ici,pe colo cate un securist sau KGB-ist.
care vrea sa termine acest partid. Acest Sasca nu doreste binele PNT-ului ci
binele lui personal.Nu vrea sa-si piarda functia de la CJT.Ba mai mult,
se viseaza el presedintele CJT.Ca si celalalt,care-l sustine,dar nu stie pe
ce lume traieste.
Nicu , 08 February 2012
ATAT
Primarul nostru,taranist
S-a transformat in comunist
Se pare ca-i un bun actor, ce are priza,la popor
I-a promis multe la votare, de care, a uitat-asa se pare
Partidul taranist,l-a ingropat
Cu multa abilitate si e pacat!
Dar nici sfirsitul lui nu e departe
Suntem satui de actorie-vrem si fapte
Cumva, daca mai prinde un mandat
Atunci, sintem cu totii,- de rahat
don quijote , 08 February 2012
...
m-am incalzit din nou la rumegusul limbei robuliene. omul asta e fascinant cu lumbajul lui alambicat de utecist resapat.
lemn tanase , 08 February 2012
Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS)
Către Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS)

În atenţia domnului director general Georgian-Gabriel Surdu

În virtutea legii 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă rugăm să ne comunicaţi următoarele:

1) Cât costă închirierea Palatului Snagov? Tarifele de închiriere pentru o persoană fizică sunt diferite faţă de o persoană juridică? Cât costă închirierea pentru un partid politic?

2) Cât costă închirierea Vilei Lac 1? Tarifele de închiriere pentru o persoană fizică sunt diferite faţă de o persoană juridică? Cât costă închirierea pentru un partid politic?
Felix Ilie
Seful Departamentului de Comunicare
GPM , 20 February 2012 | url

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere

 

 

Toate categoriile