Acasă Eveniment Poliţişti din vestul țării. bătuţi cu pumnii, picioarele şi cu bolovani când...

Poliţişti din vestul țării. bătuţi cu pumnii, picioarele şi cu bolovani când aplanau un conflict

350
DISTRIBUIȚI

Doi polițiști din Bihor au fost bătuți cu pumnii, picioarele și cu bolovani când aplanau un conflict.

Doi polițiști din localitatea Ciumeghiu, județul Bihor, au fost bătuți cu pumnii, picioarele și cu bolovani, în timp ce interveneau pentru salvarea unei tinere însărcinate, care fusese răpită și bătută, scrie dcnews.ro. Oamenii legii au folosit în cele din urmă spray-ul lacrimogen și arma.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor susține, într-un comunicat de presă transmis joi, că cei doi polițiști au fost chemați, marți, să intervină pentru aplanarea unui scandal.

Când au ajuns la locul indicat, polițiștii au găsit o femeie care primea îngrijiri medicale, aceasta fiind cea care sunase la 112 și a cerut ajutor. Femeia le-a spus polițiștilor că atât ea, cât și fiica ei gravidă au fost bătute de un bărbat, după care tânăra a fost luată cu forța și dusă la locuința bărbatului, tot în Ciumeghiu.

Cei doi polițiști au mers la locuința indicată și au găsit acolo o tânără gravidă lovită în cap, la brațe și gât. Tânăra i-a rugat pe polițiști să o ia de acolo, în condițiile în care în locuință se aflau agresorul, fratele și părinții acestuia. Când polițiștii au încercat să ia femeia, au fost loviți cu pumnii și picioarele și cu un bolovan.

 „Astfel, unul dintre poliţişti a fost trântit la pământ, agresat, fiindu-i aplicate multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, fiindu-i cauzate leziuni corporale ce au necesitat spre vindecare 10 zile de îngrijiri medicale. În acelaşi context, imediat după, unul dintre inculpaţi s-a îndreptat ameninţător spre cealaltă persoană vătămată, poliţist în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu un bolovan de circa 30 cm ridicat deasupra capului, pe care l-a aruncat înspre primul poliţist, lovindu-l în picior când acesta a încercat să intervină (având pistolul scos din toc), tulburând prin toată conduita ordinea şi liniştea publică”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

În cele din urmă, polițișitii au folosit spray-ul lacrimogen din dotare și au tras și trei focuri de armă. În tot acest timp, mama agresorului a lovit-o pe femeia gravidă în zona feței și a tras-o de păr. Trei dintre agresori au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar cel de-al patrulea este sub control judiciar.

Sursa: romaniatv.net

Comentarii

comentarii