Acasă Eveniment Polițiștii bănuiesc că aceiași doi hoţi au aruncat în aer două bancomate...

Polițiștii bănuiesc că aceiași doi hoţi au aruncat în aer două bancomate în Arad şi Timiş. În 40 de minute au furat 400.000 de lei

DISTRIBUIȚI

Hoţii care au pulverizat două bancomate în Arad şi Timiş, în 40 de minute, au furat o avere din ele. Poliţiştii caută doi bărbaţi care au purtat cagule şi care au aurncat în aer două bancomate, joi noaptea.

Două bancomate au sărit în aer la interval de mai puţin de o oră, unul în Timiş, la Belinţ, altul în Arad, pe Calea Timişoarei. Poliţiştii cred că e vorba despre aceeaşi hoţi care au acţionat la fel în cazul ambelor jafuri.

La Arad, în jurul orei 3:20, s-a produs o explozie la o agenţie bancară. Doi indivizi cu feţele acoperite au pulverizat vopsea pe camerele de supraveghere, iar apoi au aruncat în aer ATM-ul. După ce a avut loc explozia, hoţii au fugit cu casetele cu bani, aproximativ 300.000 de lei.

Atacatorii au fugit pe autostrada la bordul unui autoturism de teren de culoare închisă şi, după aproximativ o jumătate de oră, s-au oprit la Belinţ, în Timiş.

Aici, în jurul orei 4:00, au produs o nouă explozie la un bancomat, pe care l-au distrus exact ca la Arad. Au luat banii şi au dispărut cu 100.000 de lei.

Hoţii ştiau că bancomatele abia fuseseră alimentate, înainte de prima zi din weekend, într-o perioadă când pe carduri sunt virate salariile, la mijlocul lunii.

Anchetatorii au descoperit că tâlharii au folosit explozibil la detonarea ATM-urilor.

Sursa: observator.tv

Comentarii

comentarii