Acasă Actualitate Poliţiștii caută zeci de tineri după o petrecere ilegală pe un lac...

Poliţiștii caută zeci de tineri după o petrecere ilegală pe un lac din Caraş-Severin. Roxana Ionescu, printre petrecăreţi

DISTRIBUIȚI

Mai mulţi tineri sunt căutaţi de poliţişti după o petrecere de pomină pe un lac din Caraș-Severin. Petrecăreții au sfidat restricțiile impuse de pandemie, au încins un chef, de Paște. Au postat imagini şi pe reţelele de socializare, iar aceste filmări au fost văzute inclusiv de poliţişti. Printre petrecăreţi s-a aflat şi Roxana Ionescu, cunoscută drept Mama Natură.

Zeci de tineri au uitat pentru câteva ore de pandemie și de restricțiile COVID-19 de Paște şi au petrecut cu muzică, dans şi băutură pe pontoanele de la malul lacului Gozna, judeţul Caraş-Severin.

Imagini de la petrecere au fost postate pe rețelele de socializare. Acestea au ajuns şi la polițiștii din Caraș-Severin, care urmează să amendeze organizatorul petrecerii și să-i identifice pe cei prezenți, potrivit tion.ro.

„În urma difuzării imaginilor respective polițiștii s-au sesizat din oficiu și urmează să aplice administratorul operatorului economic respectiv sancțiunile prevăzute de normele legale în vigoare.

Facem precizarea că, anterior acestor zile de sărbătoare, administratorul a fost instruit, sub semnătură, cu privire la normele legale și regulile care trebuie respectate.

Totodată, în zilele de sâmbătă și duminică polițiștii au verificat locația respectivă, la momentul controlului nefiind constatate nereguli.

Polițiștii fac verificări și pentru identificarea persoanelor care dansează fără a respecta măsurile de protecție”, a anunţat Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, scrie romaniatv.net.

Comentarii

comentarii