Acasă Eveniment Poliţiştii de frontieră au descoperit șase afgani ascunşi într-un camion oprit pe...

Poliţiştii de frontieră au descoperit șase afgani ascunşi într-un camion oprit pe autostrada A1

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din Timişoara au descoperit, ascunşi într-un camion şase cetăţeni din Afganistan, care intenţionau să iasă ilegal frontiera. Camionul circula pe autostrada A1, iar în acte scria că transportă carton.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, luni dimineaţa, în jurul orei 6.00, poliţiştii de frontieră din Timişoara au oprit pe autostrada A1, în urma unei informaţii un camion care în acte avea notat că transportă carton, însă acesta transporta şase afgani fără acte, care încercau astfel să iasă ilegan din ţară.

 ”Colegii noştri au oprit pentru control, pe autostrada A1, un automarfar înmatriculat în România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 53 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ambalaje din carton, pe ruta Nădlac-Alexandria. Cu ocazia verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul acestuia, ascunşi printre marfa transportată, şase cetăţeni străini. Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că s-au urcat în automarfar cu intenţia de a ajunge într-un stat din Vestul Europei, crezând că mijlocul de transport urma să tranziteze frontiera spre Ungaria”, se arată în comunicat.

 Şoferul  a declarat că migranţii s-au urcat în automarfar fără cunoştiinţa lui.

Poliţiştii de frontieră continup cercetările în acest caz.

Comentarii

comentarii