Acasă Actualitate Polițiștii locali, acuzați că aplică legea în mod discreționar – ...

Polițiștii locali, acuzați că aplică legea în mod discreționar – Video

DISTRIBUIȚI

Un timișorean ne-a trimis pe adresa redacției o nouă filmare care arată că Poliția Locală Timișoara aplică legea în mod discreționar.

”E bine să avem panseluțe sau chiar și… palmieri (ce s-o mai fi știind de ei), dar Poliția Locală ar trebui să protejeze în primul rând cetățenii Timișoarei, cea mai valoroasă resursă a orașului. M-am hotărât să strâng informații de la cetățenii afectați. Un prieten anonim a filmat cum poate fi o interacțiune cu poliția locală. Cel mai jenant detaliu este faptul că polițistul acceptă să se legitimeze abia după o discuție de 5 minute. Prietenul meu este speriat de posibilele repercusiuni, ca urmare a preferat să-i fie scoasă vocea din înregistrare”, spune Răzvan.

O altă victimă a polițiștilor este și Cosmin Cassian, cel ce încântă timișorenii, dar și vizitatorii cu numerele sale de mim. Din păcate, a încasat recent o amendă de 1.000 de lei pentru faptul ca a folosit o boxă cu muzică pentru a-și susține numărul de mim. La doar câțiva zeci de metri, o întreagă formație muzicală, cu microfoane, amplificatoare și boxe, cânta de mama focului. A fost însă ocolită de polițiști. Mai mult a fost chiar filmată de primarul Nicolae Robu, care s-a lăudat cu ”viața muzicală” din zona centrală a Timișoarei. ”Artiștii timișoreni sunt obligați să obțină periodic o autorizație de la primărie pentru a putea să se exprime artistic în orașul Capitală Culturală Europeană! Ba mai mult, autorizația are costuri suportate de fiecare artist în parte! Practic artiștii locali sunt taxați pentru beneficiile ce le aduc orașului, în timp ce primăria scoate bani grei pentru a aduce artiști externi la concertele din Timișoarei! O situație absurdă! Veniturile artiștilor locali, de pe Alba Iulia, sunt infime, de multe ori abia ajungând pentru mâncare sau pentru a-și plăti chiria,” mai spune Răzvan.

Comentarii

comentarii