Acasă Eveniment Polițiștii locali au curățat malurile Begăi cu șalupa. Au găsit și peste...

Polițiștii locali au curățat malurile Begăi cu șalupa. Au găsit și peste 20 de migranți irakieni

DISTRIBUIȚI

Polițiștii de la Patrulare Navală din Timișoara au ieșit la curățenie. Polițiștii locali care patrulează cu șalupa au curățat malurile Begăi, iar în acțiunea lor au găsit și peste 20 de refugiați irakieni.

Polițiștii locali din cadrul Biroului Patrulare Navală, Serviciului Protecția Mediului și reprezentanți ai Biroului Salubrizare din cadrul Primăriei Timișoara, au participat ieri la o amplă acțiune de ecologizare pe malurile Canalului Bega, ca urmare a constatărilor efectuate de polițiștii locali care patrulează cu șalupa pe Bega. Acțiunea s-a desfășurat în zona Iosefin – Solventul, unde s-a constatat în timpul patrulărilor că există cantități semnificative de deșeuri, dar și alte nereguli. Astfel, a fost adunată o cantitate considerabilă de gunoaie, fiind igienizate un număr de cinci rampe clandestine de deșeuri. Pe lângă aceasta, au fost verificate și patru societăți comerciale care își desfășoară activitatea pe malul Canalului Bega, una dintre ele fiind sancționată pentru lipsa contractului cu societatea de salubrizare a orașului. Tot în cadrul acțiunii, polițiștii locali au verificat inclusiv clădirile dezafectate de pe malurile Canalului Bega, constatând că în una din ele, amplasată vizavi de fosta bază sportivă Solventul, se afla un număr de 23 de persoane, inclusiv minori. Cei în cauză au fost verificați stabilindu-se că sunt cetățeni irakieni care se adăposteau în clădirea respectivă, nu dețineau documente legale de înregistrare în evidențele autorităților române, motiv pentru care au fost predați polițiștilor de la Secția 4 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei. Polițiștii locali vor mai organiza astfel de acțiuni de igienizare și în alte zone prin care există astfel de nereguli, ca urmare a constatărilor polițiștilor locali care patrulează cu șalupa.

Comentarii

comentarii